Buletin de București

Verticala de lifestyle

Cultură academia romana

Veniturile uriașe pe care le încasează șefii din București ai Academiei Române: 300.000 de euro pe an | Cultura la dubă

Prezidiul Academiei Române

Distribuie

Prezidiul Academiei Române, format din 6 academicieni, încasează anual aproximativ 300.000 de euro din bugetul instituției, sub formă de salarii, indemnizații de merit și de membru, potrivit publicației Cultura la dubă.

Unii dintre academicieni încasează de la statul român simultan pensii și salarii de profesori universitari, ajungând la o medie de 6.000 de euro net pe lună.  În 2024, prezidiul Academiei a avut doar 6 ședințe.

Academia Română s-a reunit în 8 adunări generale, dintre care doar două au fost efectiv de lucru: o dare de seamă și una pentru evaluarea și reorganizarea institutelor și centrelor Academiei Române.

Alte două au fost festive, iar trei pentru alegerea de noi membri. Pe scurt, academicienii au dedicat mai mult timp festivismului decât propriei reorganizări, atât de necesare.

Între timp, cercetătorii cer de ani de zile spații de lucru propice desfășurării activității lor, bani pentru materiale de bază, pe care de multe ori le cumpără din propriul buzunar, și organizarea de concursuri corecte în institutele de cercetare, scrie Cultura la dubă.

CITEȘTE ȘI: Robert Negoiță despre criticile „candidatului” Ciprian Ciucu privind parcarea de 77.000 de euro locul: „Să fie sănătos, știu că de asta face scandal. Nu comparăm o franzelă cu o floare”

Ce spune Ioan Aurel-Pop despre cât încasează prezidiul Academiei Române

„Autorii pe care trebuie să îi reproduci la concurs sunt fix șefii tăi. Taman opus ideii de cercetare, unde trebuie să vii cu ceva nou, nu să reproduci ce s-a scris deja. Ei numără cantitativ realizările științifice. Nu contează calitatea deloc.

De exemplu, poți să ai o carte publicată la Oxford sau Harvard, care să fi schimbat lumea în domeniul tău. Nu face cât două cărți publicate la edituri anonime românești. Rezultatul concursului nu este așadar o judecată de valoare, ci o contabilitate a câte hârtii ai la CV.”, ne spune un tânăr cercetător român în istorie, lector universitar în Marea Britanie.

Cercetarea este cel mai slab finanțat domeniu din România, primind în 2025 0,38% din PIB. Cu toate acestea, unii dintre academicieni au acumulat în conturi bancare averi de milioane de euro. Media de vârstă a membrilor Academiei este de 82 de ani, ne spune chiar președintele instituției.

„Acești oameni sunt savanții României. Dacă deranjează că au un trai decent, eu mâine îmi depun mandatul”, s-a justificat Ioan Aurel Pop.

Mai multe detalii în Cultura la dubă.

Autor

Mai mult ROZ

De ce ne certăm, de fapt, din aceleași motive Relații De ce ne certăm, de fapt, din aceleași motive Cum spui ce ai nevoie fără să te simți „prea mult” Wellbeing Cum spui ce ai nevoie fără să te simți „prea mult” Cinci locuri din București pentru serile răcoroase Oraș Cinci locuri din București pentru serile răcoroase Cum vorbim cu oamenii pe care îi iubim atunci când nu suntem de acord? Relații Cum vorbim cu oamenii pe care îi iubim atunci când nu suntem de acord?

Newsletterul Explorator · gratuit

Orașul, ales pe sprânceană. În fiecare joi, la 8 dimineața.

  • 7 lucruri de făcut
  • 1 loc nou testat
  • harta actualizată

Peste 4.200 de bucureșteni îl citesc deja.

Abonează-te în 5 secunde

Frecvență

Fără spam. Te dezabonezi când vrei.