Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 21 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

VIDEO: Străin arestat preventiv pentru agresiune sexuală, în București

94

Un cetățean străin a fost arestat preventiv, astăzi, sub acuzația de agresiune sexuală asupra unor minore. O faptă s-ar fi petrecut în luna iunie, iar alta la începutul lui noiembrie. Conform unor surse Buletin de București, bărbatul este peruan.

Polițiștii au primit prima sesizare pe 22 iunie. O femeie a reclamat că fiica sa, minoră, a fost agresată sexual, într-o stație STB din sectorul 1.

Pe 2 noiembrie, o altă mamă le sesiza polițiștilor o infracțiune. Fiica sa, minoră, fusese agresată sexual de un bărbat. Fapta s-a petrecut în plină zi, pe o stradă din sectorul 4.

În baza probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că faptele ar fi fost săvârșite de aceeași persoană, un cetățean străin, care ar fi profitat de momentele în care a rămas singur cu minorele şi de faptul că erau în imposibilitatea de a se apăra, iar prin constrângere le-ar fi sărutat.”, scrie în comunicatul trimis de Poliția Capitalei.

Suspectul a fost depistat, ieri, de polițiștii Biroului Agresiuni Sexuale din cadrul Serviciului Omoruri. După audieri, bărbatul, de origine peruană, a fost reţinut. Cel cauză a fost prezentat astăzi magistraților, pe numele lui fiind emis mandat de arestare preventivă.

sursa Poliția Capitalei

Cercetările sunt continuate de Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

sursa foto cover Captura Video Poliția Romană