Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Un înalt funcţionar de la Fiscul Local din sectorul 6, „cârtiţa” infractorilor. Lua şpăgi pentru informaţii din dosare penale

406
a pair of scissors and a roll of money on a table
FOTO: unsplash.com

Şeful serviciului de managementul documentelor şi comunicare instituţională din cadrul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 6 a fost reţinut de procurorii anticorupţie cu acuzaţia că oferea informaţii secrete din dosare penale unor oameni care voiau să obţină drepturi de proprietate pe imobile litigioase. Vindea informaţiile pe mii de euro.

Pentru a proba acuzaţiile, procurorii DNA au organizat un flagrant în cursul zilei de ieri, când bărbatul a primit suma de 4500 de euro pentru informaţii. Procurorii au stabilit că:

În perioada 16.10. – 23.11.2023, inculpatul Adam George Marius, în calitatea menționată mai sus, a pretins și primit de la o persoană (martor în cauză), în mai multe rânduri, sumele de 2.800 de lei și 4.500 de euro pentru a pune la dispoziția acesteia mai multe documente emise de Direcția Națională Anticorupție prin care se solicitau informații de la D.G.I.T.L. Sector 6 în trei dosare de urmărire penală ce aveau ca obiect fraude cu imobile. În același context, inculpatul urma să-i furnizeze martorului și documente ce vizau 37 de imobile cu situație juridică incertă ori contribuabili care și-au stabilit domiciliul în străinătate, în scopul de a identifica succesiunile vacante și a-i facilita acestuia din urmă obținerea dreptului de proprietate asupra lor.

Anterior, în perioada septembrie–noiembrie 2022, după ce a intrat în posesia unor documente emise de Direcția Națională Anticorupție într-un alt dosar penal, a adus la cunoștința martorului despre existența cercetărilor penale în curs, desfășurate cu privire la angajații unui birou notarial și la apropiații acestora și a remis acestuia documentele respective.

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti vor stabili dacă inculpatul va fi arestat preventiv, va sta în arest la domiciliu sau va fi cercetat sub control judiciar, până la o soluţie în acest dosar.

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...