Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Un deţinut a evadat din Penitenciarul Rahova. Poliţia este în alertă

318

Deţinutul Cristian Moloşag, în vârstă de 34 de ani, a evadat din Penitenciarul Rahova. Acesta era condamnat la 1 an şi 3 luni de închisoare pentru trafic de droguri, în regim deschis, fără supraveghere. Astăzi, în jurul orei 08:20, a fugit de la firma unde lucra.

În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Poliția Locală Sector 5 București, Poliția Locală Sector 6 București, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, potrivit unui comunicat al Penitenciarului Rahova.

Părăsirea fără autorizare a locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte cu închisoare de la șase luni la trei ani.

Deținutul are înălțimea de 1, 84 m, statură atletică, ochi albaștri, sprâncene arcuite, față ovală, ten deschis, păr blond, multiple tatuaje, iar la momentul părăsirii penitenciarului purta tricou alb cu dungi roșii inscripționat cu sigla clubului Dinamo București, pantaloni de trening închiși la culoare și șapcă neagră.

Pentru orice informație cu privire la persoana din fotografie, apelați numărul unic de urgență 112 sau Penitenciarul București-Rahova, la numerele 021.420.08.10 sau 021 420.24.28.