Update: Pacientul era transportat din cauza unor probleme medicale la braț. În urma accidentului, a fost evaluat medical și prezenta un traumatism cranio-cerebral, transmit reprezentanții ISU. Bărbatul și paramedicul au fost transportați la Spitalul Universitar, în timp ce minorul a fost dus la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, alături de mama sa.
O ambulanță și un BMW s-au ciocnit duminică după-amiază, 31 martie, în jurul orei 17:30, în intersecția Calea 13 Septembrie – Șoseaua Panduri. În urma accidentului, au fost trei victime: pacientul ce trebuia transportat către spital și un paramedic SMURD, precum și un copil din celălalt autoturism. Impactul a fost atât de puternic încât ambulanța a fost răsturnată.
Potrivit unui pompier de la fața locului, cele trei victime primesc îngrijiri medicale în acest moment (18:30). Nu se cunosc detalii despre starea pacientului, însă acesta a fost preluat de o altă ambulanță. Minorul a suferit un atac de panică, iar rănile angajatului SMURD sunt minore, declară reprezentantul ISU pentru Buletin de București.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație, transmite Brigada Rutieră.
Unul dintre martori a descris scena accidentului pentru Buletin de București: ambulanța a virat la stânga spre Șoseaua Panduri și a fost lovită de BMW-ul care circula cu viteză pe Calea 13 Septembrie.
Au fost aplicate restricții pe Șoseaua Panduri dinspre Calea 13 Septembrie către Str. Dr. Rainer și benzile 1 și 2 pe Calea 13 Septembrie către Șos. Progresului.
CITEŞTE ŞI: