Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

TPBI | Două linii STB vor fi suplimentate pe 12 și 13 iunie. Trupa Coldplay cântă la București

235
FOTO: Arhiva

TPBI suplimentează programul de transport public în zilele de 12 și 13 mai. Măsura va fi luată pentru desfășurarea concertelor trupei Coldplay.

În cele două zile, în intervalele orare 16:00‑20:30, și 22:45‑00:30, vor fi înființate două linii de transport și suplimentate alte două.

Concertele trupei britanice Coldplay se înscriu în seria de evenimente pe care Primăria Capitalei dorește să le găzduiască cât mai des la Arena Națională și care fac din București un adevărat punct de atracție pentru turiști. Cele două concerte de la București, organizate de Emagic, au bătut toate recordurile, marcând cel mai rapid sell-out pentru un spectacol de stadion din istoria muzicii live din România.

Linia 700, cu autobuze electrice, va funcționa la un interval de succedare de circa 10 minute, în ambele sensuri, între Piața Unirii și Arenă Națională pe traseul:

  • Piaţa Unirii;
  • Bd. Unirii;
  • Piaţa Alba Iulia;
  • Bd. Decebal;
  • Şos. Mihai Bravu;
  • Str. Vatra Luminoasă;
  • Bd. Pierre de Coubertin.

Ultima plecare de la Piaţa Unirii către Arena Naţională va fi la ora 20:30, iar ultima plecare de la Arena Naţională către Piaţa Unirii va fi la ora 00:30.

Autobuzele vor efectua opriri în staţiile: „Bd. I. C. Brătianu” (în ambele sensuri), situate pe Bd. Unirii ȋn zona magazinului Unirea Shopping Center, respectiv „Piaţa Unirii 4”, „Piaţa Unirii 1” şi „Piaţa Unirii 2”, amplasate ȋn Piaţa Unirii, precum şi la Arena Naţională pe Bd. Pierre de Coubertin.

Linia 87, cu troleibuze cu autonomie, va funcţiona (comun cu linia 86), la un interval de succedare de circa 10 minute, în ambele sensuri, între Piaţa Romană şi Arena Naţională pe traseul:

  • Piaţa Romană;
  • Bd. Dacia;
  • Str. Traian;
  • Str. Iancu Cavaler de Flondor;
  • Bd. Pache Protopopescu;
  • Str. Matei Voievod;
  • Str. Vatra Luminoasă;
  • Bd. Pierre de Coubertin.

Ultima plecare de la Piaţa Romană către Arena Naţională va fi la ora 20:30, iar ultima plecare de la Arena Naţională către Piaţa Romană va fi la ora 00:30. Troleibuzele vor efectua opriri ȋn staţiile: „Piaţa Romană” (din rondul Piaţa Romană), respectiv la Arena Naţională pe Bd. Pierre de Coubertin.

Totodată, va fi suplimentată linia 90 cu troleibuze cu autonomie. Aceasta va funcţiona la un interval de circa 10 minute. Ultima plecare, de la Semănătoarea către Arena Naţională, va fi la ora 20:30, iar ultima plecare de la Arena Naţională, spre Semănătoarea, va fi la ora 0:30.

Și pe  liniile de noapte N1 şi N10 vor circula mai multe autovehicule. Acestea vor funcţiona în intervalul orar 22:30 – 00:30, la un interval de circa 10 minute.

La finalul spectacolelor, transportul va fi asigurat pe inelul median (Şos. Mihai Bravu) de tramvaiele liniilor 1 şi 10 care vor funcţiona la un interval de 6-8 minute.

CITEȘTE ȘI:

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...