Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
MainTermoficare

TERMOFICARE | Lucrări pe Calea Văcărești, până pe 7 octombrie. Se înlocuiește o conductă veche de 45 de ani

630

Echipele Termoenergetica vor înlocui sâmbătă, 23 septembrie, un tronson de conductă pusă în funcțiune în anul 1979. Alimentarea cu apă caldă nu va fi întreruptă. 

Lucrările pentru înlocuirea conductei cu diametrul de 600mm, de aproximativ 60 de metri, o vechime de aproape 45 de ani, sunt estimate a dura până pe 07 octombrie 2023. Termenele de repunere în funcțiune a sistemului sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor, deci durata lucrărilor efective poate varia.

Conductă veche și conductă nouă, sursa fotografie: C.M. Termoenergetica București, Facebook

Vechimea conductelor și, implicit, lipsa investițiilor în modernizarea lor influențează major pierderile înregistrate în rețea. În 2018, 70% din rețeaua primară de transport și 50% din cea secundară de distribuție apar ca fiind mai vechi de 25 de ani.

Pentru iarna 2021-2022, documentele consultate de Buletin de Bucureşti arată “că pierderile reale de căldura din rețeaua primară, punctele termice și rețelele de distribuție aferente acestora, în anul 2021, au fost de 36,77%. Pierderile reale de căldura pentru sistemul alimentat din centralele termice au fost de 9,72%”.

Principala cauză a pierderilor de energie termică din circuitul primar o reprezintă vechimea conductelor ce alcătuiesc rețeaua (65% dintre ele au peste 25 de ani vechime), consecința majoră fiind numărul mare de avarii ce se produc (2.241 de avarii remediate pe circuitul primar în anul 2022) și deteriorarea izolației clasice a conductelor.

În consecință, pierderile din transport din 2022 au depășit 1.000.000 Gcal, avariile au crescut și poluarea s-a intensificat.

Pentru infiormații suplimentare despre această lucrare sau oricare alta, bucureștenii pot să contacteze reprezentanți ai Termoenergetica la numărul 0800.820.002, informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442, sau prin aplicația Termoalert.

Sursă fotografii: C.M. Termoenergetica București, Facebook

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...