Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTermoficare

TERMOFICARE | A fost astupat „gheizerul” de pe Magistrala Griviţa. Termoenergetica anunță încărcarea instalației

588

Echipele Termoenergetica au sudat magistrala avariată care a lăsat peste 1000 de blocuri din mai multe sectoare ale Bucureştiului fără apă caldă şi căldură. Totuşi, compania anunţă că bucureştenii vor avea agent termic abia în această seară.

Conform Termoenergetica, „se execută manevrele de încărcare a magistralei urmând ca în cursul acestei seri să fie puse în funcțiune punctele termice afectate și să fie reluată furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură”.

Avaria s-a produs în această dimineață la ora 09:00, pe magistrală Grozăvești-Grivița. Incidentul a afectat și instalațiile de energie electrică. În aceste condiții, CET Grozăvești a fost oprit.

Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire a fost sistată pentru aproximativ 1000 de blocuri din sectorul 1 și, parțial, din sectoarele 2, 5 și 6.

În sectorul 2, zonele afectate au fost Șoseaua Ștefan cel Mare, în sectorul 5: Calea 13 Septembrie, Șoseaua Panduri, Spitalul Municipal, precum și strada Nicolae Filimon, Calea Griviței, Bulevardele Constructorilor, Iuliu Maniu și complexele studențești ”Leu” și ”Regie” din sectorul 6 al Capitalei. Avaria s-a produs pe magistrala Grivița, pe conducta cu diametrul de 1000mm.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...