Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

Tensiuni la ELCEN | Angajații cer majorări salariale de 40%. “Mâine vor fi destui salariați la sediul central pentru a avea o discuție aplicată cu conducerea”

177

Angajații celor patru termocentrale care asigură agentul termic al Capitalei solicită majorări salariale de 40%. Asta în contextul în care noul Contract Colectiv de Muncă ar trebui semnat în perioada următoare iar conducerea încă nu a obținut mandat de negociere de la administratorul judiciar al companiei.

Sindicatul Liber Independent de la Electrocentrale București acuză reprezentanții companiei că refuza renegocierea Contractului Colectiv de Muncă și implicit majorarea salariilor.  

Societatea refuză negocierea contractului colectiv pentru că am avut deja o a doua ședință la care s-au prezentat fără mandat de negociere. Probabil că vor să uzeze de legea 55/2020 privind starea de alertă și să prelungească actualul contract colectiv de muncă. Noi am făcut o adresă oficială prin care cerem o majorare de 40%. E o situație ciudată, nu știm când va fi următoarea întâlnire, pentru că nu știm când vor primi mandatul de negociere de la administratorul judiciar. Din punctul nostru de vedere e un joc Nicușor Dan-director Termoenergetica-administratorii ELCEN. Mâine, în parcarea de la sediul central, vom fi destui salariați pentru a avea o discuție mai aplicată cu conducerea societății.”

a explicat pentru Buletin de București, Cristian Popescu, președintele Sindicatului Liber Independent din Sucursala Electrocentrale București.
Adresa Sindicatului Liber Independent din Sucursala Electrocentrale București către conducerea companiei.

Contactat de Buletin de București, administratorul special al companiei, Adrian Tudora, spune că mandatul de negociere pentru Contractul Colectiv de Muncă va fi obținut în cursul zilei de azi de la administratorul judiciar.

Astăzi sper să obținem mandatul de negociere de la administratorul judiciar. Avem posibilitatea să mărim salariile însă este exclusă o majorare de 40%. Totuși noi ne pregătim să ieșim din insolvență”

a explicat administratorul special al ELCEN S.A., Adrian Tudora.

Majorări cu preluare

În acest context, Primăria Municipiului București ar urma să preia cele patru termocentrale și activele funcționale aferente pentru crearea unei structuri municipale care să asigure, sub aceeași umbrelă, atât producția cât și distribuția de agent termic.

Recent, administratorul judiciar a anunțat că Termoenergetica și ELCEN S.A. pot demara procesul de absorbție la capătul unor proceduri necesare acordului de la Consiliul Concurenței.

În acest moment, prin parcurgerea ultimilor pași în vederea obținerii acordului de la Consiliul Concurenței pentru preluarea Elcen de către Primărie, planul de reorganizare a Elcen, aprobat de creditorii noștri, se apropie de final. […] Fără integrarea celor două societăți într-o singură entitate, vă asigur că problema apei calde nu va fi rezolvată niciodată. Așadar, pot să afirm fără dubii că, din acest moment, bucureștenii mai așteaptă doar decizia politică. Sper sa vină cât mai repede.”

a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator al Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN.

Potrivit datelor pe 2020 de la Ministerul de Finanțe, număr mediu de salariați al Electrocentrale București S.A. este de 1.754 iar profitul înregistrat este de 72.495.190 de euro. Asta în timp ce compania se află în insolvență din 2016 iar datoriile se ridică la peste 300 de milioane de euro.

FOTO: Cătălin Doscaș

CITEȘTE ȘI

Dezastru cu repetiție la CET SUD | Producția de agent termic este în sistem de avarie, iar cea de electricitate este pe zero

VIDEO | Administratorul special ELCEN, Adrian Tudora: “Vom trece de această iarnă greu, dar vom trece. Sper că va fi o situație un pic mai bună decât anul trecut”. Concluzii în dezbaterea „Marele București”

ELCEN, 20% din cantitatea de căldură necesară până în 2023. Investițiile estimate se ridică la 500 de milioane de euro

Consiliul General a dat undă verde preluării ELCEN. Valoarea tranzacției, 1 miliard de lei, bani pe care Primăria Capitalei nu îi are în acest moment

EXCLUSIV | Preluarea ELCEN de către Primăria Generală va costa 218 milioane de euro. Decizia, votată săptămâna viitoare în CGMB

Licitație suspectă pentru agentul termic “de avarie” al Capitalei. O firmă care vindea beton municipalității în mandatul Firea a blocat achiziția de cazane mobile de la ELCEN

Criza apei calde | ELCEN ia cu împrumut țeavă de la Termoenergetica, după dezastrul de la CET Sud

Dezastru la CET SUD: termocentrala, oprită complet după ce mai multe echipamente au fost inundate

ELCEN, dată în judecată de firma care modernizează CET SUD. Societatea acuză managementul defectuos și avarii la echipamente necontractate

ELCEN a repornit instalațiile vechi de la CET Sud pentru a doua oară în această iarnă. Grupul Energetic 5 nu este autorizat ISCIR

ISCIR a respins de două ori în 2019 cererile de derogare ale ELCEN pentru pornirea instalațiilor vechi de la CET Sud. A autorizat în schimb un echipament din 1969 retras din exploatare din cauza problemelor de mediu

ELCEN închiriază capacități de producție modulare pentru producerea de agent termic. Ministrul Economiei: “Dumnezeu ne ajută, vremea încă este caldă”

Poluare controlată. ELCEN a pornit instalațiile pe păcură de la C.E.T. Progresu

ELCEN, dată în judecată de firma care modernizează CET SUD. Societatea acuză managementul defectuos și avarii la echipamente necontractate

Garda de Mediu a descins la ELCEN. Controalele vizează aparatura de monitorizare a noxelor la coșurile de fum și folosirea păcurii

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.