Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19Sănătate

Taxa de Covid-19! Un tarif suplimentar de până la 1000 de lei, pentru intervențiile stomatologice în starea de urgență. Problema riscă să se mențină și după 15 mai

141

Tarifele clinicilor care au tratat pacienții în perioada stării de urgență au crescut cu sume între 150 și 1000 de lei, din cauza condițiilor restrictive impuse de autorități. După ce clinicile și cabinetele stomatologice au fost închise, cele câteva care au dorit să se ocupe de tratarea urgențelor, așa cum specifică Ordonanța Militară nr. 2, au fost nevoite să se supună unor reglementări care au crescut costul unei proceduri cu până la 1.000 de lei, bani plătiți de pacienți. Medicii stomatologici zic că cerințele sunt exagerate și nu se bazează pe niciun temei legal. Nebulizarea este cea mai controversată reglementare.

Pe 22 martie, cabinetele de medicină dentară din România au fost obligate să pună lacătul pe ușă. „Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență”. Atât scria în Ordonanța Militară nr. 2. Aici s-au oprit reglementările impuse de autoritățile centrale cu privire la activitatea stomatologică. De atunci și până acum nu s-a clarificat nimic, ba chiar lucrurile au devenit și mai confuze.

Pe 22 martie, Colegiul Medicilor Stomatologi din România a publicat o serie de recomandări pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în activitatea stomatologică de urgență. Una dintre aceste recomandări a fost motivul pentru care cabinetele mici nu au putut lucra nici măcar urgențele: nebulizatorul.

Se va proceda la nebulizarea cabinetului după fiecare pacient; după nebulizare, se așteaptă o perioadă de 2-4 ore, după care se poate desfășura din nou activitatea stomatologică; nebulizarea cabinetului apare ca măsură obligatorie în multe studii și articole publicate cu privire la acordarea asistenței stomatologice de urgență pentru pacienții suspecți sau diagnosticați cu infecție COVID-19

După apariția acestor recomandări al Colegiului Medicilor Stomatologi (care nu au fost publicate în Monitorul Oficial) Direcția de Sănătate Publică (DSP) București le-a preluat ca atare și le-a folosit pentru a emite avize temporare de funcționare a cabinetelor stomatologice. În primă fază doar șase mari clinici dentare și-au permis să redeschidă activitatea.

Astfel, pe 11 aprilie, coordonatorul COVID-19 București-Ilfov Cătălin Smarandache a înaintat o solicitare către Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat în care i-a cerut formularea unui Ordin prin care să se stabilească temeiul legal pentru funcționarea cabinetelor stomatologice. Arafat i-a răspuns făcând referire la cele două propoziții din Ordonanța nr. 2, fără să menționeze nimic de necesitatea unui aviz.

În timp ce instituțiile publice înaintau hârtii și cereri dintr-o parte în alte, cabinetele stomatologice de apartament adunau tot mai multe pierderi și niciun câștig. Pe de altă parte, cele șase care și-au permis cumpărarea sau închirierea unui nebulizator scoteau sute de lei în plus din buzunarul pacientului. De exemplu, Dental Med a inclus, pe lângă prețul standard al unei proceduri, un cost pentru protocolul de decontaminare anti-covid cuprins între 400 și 1000 lei. Există și clinici cu adaosuri mai mici, precum Trident, cu 200 de lei, sau Kopfzeit, cu 150 lei.

Sursă: dental-med.ro

Chat-urile și grupurile cu medici stomatologici din toată țară au început să se umple de nemulțumiri. „Nicăieri în Europa nu au fost impuse combinezoane și nebulizator. Nicăieri!” Fiecare venea cu câte un exemplu de protocol: în Italia, Norvegia, Franța, Belgia, Olanda, Germania nici urmă de nebulizator.

Logistic, tehnic, uman, financiar este imposibil să faci achiziția unor echipamente de genul celor trecute în recomandări, spre exemplu nebulizatorul, care are un cost variabil între 4000 EURO și mult mai mult. […] Nu facem decât să îmbogățim niște oameni care profită de această situație și exagerează fără justificare medicală epidemiologică și fără un avantaj real pentru pacienți. Aparatele de nebulizare sunt folosite, în sălile de operație, pentru că acolo sunt niște spații închise și riscul de contaminare este foarte mare. Dar echipamentele care sunt în acea încăpere sunt rezistente la acțiunea substanței active folosite în aparatul de nebulizare. Din păcate, aparatele de nebulizare afectează funcționarea echipamentelor foarte sensibile din cabinetul de stomatologie.” ne-a spus un medic stomatolog afectat de noile reglementări.

Pe de altă parte, în documentul elaborat de Centrul Național de Supravegere și Control al Bolilor Transmisibile nu este indicată utilizarea nebulizatorului în cabinetele stomatologice, ci este necesar doar echipament adecvat de protecție. Astfel, în aprilie Colegiul Medicilor a venit cu o altă propunere care nu mai menționa nimic de necesitatea unui nebulizator ca măsură de protecție împotriva Covid-19.

Asociația Medicilor Stomatologi cu Practica Privată din România (AMSPPR) a publicat la finalul lui aprilie o opinie legală cu privire la situația cabinetelor stomatologice generată de pandemie. Printre lucrurile punctate apar și o serie de exemple de documente/ghiduri în care dezinfecția aerului prin nebulizare de biocide nu este prevăzută:

   – Recomandările de bază privind biosiguranţa în laboratorul clinic de microbiologie, asumate de INSP în contextul pandemiei;

  –  Precauțiunile standard – Măsuri minime obligatorii pentru prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale;

 – Ghidul metodologic privind controlul transmiterii tuberculozei în unitățile sanitare de pneumoftiziologie și în alte instituții cu risc din România.

„Nebulizatorul poate fi o metodă excelentă de reclamă și marketing pentru orice clinică care își permite achiziționarea acestui aparat, mai ales dacă este și unul performant dar nu este recomandat în stomatologie, nici în țări cu un nivel de trai mai ridicat decât România.”

AMSPPR

Doctorul stomatolog cu care am discutat și care a preferat să nu îi publicăm numele acuză conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi de interese personale. Alături de el sunt și alți medici dentiști nemulțumiți de reprezentanții lor. În urma alegerilor pentru Consiliul Medicilor Stomatologi din 2019 mai multe cadre medicale au semnalat fraude la alegeri.

Am încercat să luăm legătura cu Direcția de Sănătate Publică București, cu Ministerul Sănătății și cu Colegiul Medicilor Stomatologi din România. Până la momentul publicării articolului nu am primit niciun răspuns din partea lor. Până azi, nu se știe care va fi soarta cabinetelor stomatologice și ce restricții vor avea după 15 mai.

Sursă cover foto: Unsplash

scris de
Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

S-a deschis un Ambulatoriu de Specialitate în Chitila
ArticoleMainSănătate

ILFOV | Ambulatoriu de specialitate la Chitila, de 5,8 milioane de euro

Un ambulatoriu de specialitate s-a deschis la Chitila, joi, 5 septembrie. Personalul...

Primul Campus Medical Pediatric din România, construit la București. Foto Asociația Dăruiește viață
ArticoleSănătateȘtiri

Primul Campus Medical Pediatric din România, construit la București

Primul Campus Medical Pediatric din România va fi construit la București, după...