În perioada 21-24 septembrie 2023, în parcul din faţa clădirii Primăriei Sectorului 2 are loc o nouă ediție a târgului de antichităţi.
Cei pasionaţi vor găsi aici:
- cărți vechi;
- obiecte de artă din secolul trecut (mobilier, tablouri, bijuterii etc.);
- scrisori originale, fotografii vechi, stampe, gravuri, hărți, biblii, partituri muzicale și alte obiecte de colecție.
Antichităţile sunt scoase la vânzare, însă va fi posibil şi schimbul de obiecte între colecţionari.
În cele patru zile ale evenimentului vor fi momente de atracție pentru vizitatorii de toate vârstele: statui vivante, actori care vor defila în costume de epocă, ateliere de pictură, jocuri, baloane și surprize pentru copii.
Târgul Anticarilor 2023 este organizat de Centrul Cultural Mihai Eminescu.