Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 23 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19Primărie

Stimulent electoral Covid-19: Firea dă 200 de lei oricui vrea să se testeze voluntar de noul coronavirus

94

Actualizare 8 mai: Gabriela Firea revine cu precizări pe subiectul testării. Primarul General spune că banii nu ajung direct la voluntarii, ci vor fi folosiți pentru a deconta testarea PCR pentru 11.000 de bucureșteni.:

„Vreau să subliniez, în primul rând, că nu este vorba, așa cum deja au apărut unele speculații, să dăm bani sau vouchere oamenilor pentru a accepta să se testeze! Prin proiectul propus, vom deconta testarea PCR (cu teste normale, deci precise, nu cele rapide), în primă fază, pentru 11.000 de bucureșteni care se înscriu voluntar, către toate clinicile de stat sau/și private care intră în programul inițiat de PMB prin ASSMB. Suma decontată pentru fiecare test este de 200 de lei, aceeași cu cea decontată de CNAS pentru testarea celor simptomatici, a celor aflați în carantină sau a contactelor celor infectați”.

Consiliul General al Municipiului București va vota, luni, într-o ședință extraordinară o hotărâre prin care municipalitatea va da un “sprijin financiar” în valoare de 200 de lei/beneficiar pentru toți cei care se oferă voluntari să se testeze de Covid 19. Suma totală acordată pentru proiect este de 2.233.000 de lei, contravaloarea a 11.165 de teste.

În nota de fundamentare, Gabriela Firea susține că va testa persoanele care se oferă voluntar să fie testate pentru că până acum au fost testate doar pe cele care aveu istoric de călătorie, contact cu o persoană bolnavă sau simptome.

Nu este pentru prima dată când Gabriela Firea oferă bani pentru diverse servicii. Într-unul dintre proiecte, a dat 500 de lei pentru toți cei care făceau car-sharing între București și Ilfov, fără o fundamentare solidă în spate, pentru “decongestionarea” traficului. Proiectul a fost votat în cursul anului trecut, dar nici până acum nu există un raport privind rezultatele.

scris de
Oana Despa

Editor

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...

Parcul Cara, încă un parc betonat în stilul Negoiță. Foto Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Încă un parc „betonat” în stilul Negoiță. Nemulțumiri în rândul cetățenilor

Reabilitarea parcului Cara din Sectorul 3 a stârnit controverse și nemulțumiri în...

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”.
ArticolePrimărieȘtiri

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”. Ce schimbări promite Primăria

Piața Berceni-Olteniței, devine de stat. Primăria Sectorului 4 anunță că Piața Berceni-Olteniței...