Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

STB, Termoenergetica și ApaNova califică specialiști de la două licee din Sectorul 3. Sunt prevăzute burse de la 300 de lei pe lună, premii și prime la final de an

387
unsplash.com

Consiliul local al Sectorului 3 votează, în ședința din 28 septembrie, prelungirea unui parteneriat cu cele trei societăți în vederea calificării a zeci de specialiști de la două licee. Este vorba despre liceele Theodor Pallady și Anghel Saligny iar acțiunea se derulează în cadrul proiectului “Școala Metropolitană în Sistem Dual din București”.

STB va derula proiectul pentru 10 elevi din clasa a XI-a pentru meseria de electrician exploatare centrale. Societatea de Transport va asigura materiile prime, utilaje, echipamente și materiale consumabile pentru pregătirea elevilor.

Elevii vor beneficia de medicina muncii, asigurare civilă și o masă pe zi la locul de practică. De asemenea, se vor acorda 300 de lei pe lună, timp de zece luni. La final de an fiecare elev va primi o primă de 700 de lei.

Apa Nova București va califica pentru meseriile de instalator tehnico-sanitare și electrician constructor, 24 respectiv 25 de elevi din clasa a X-a. Bursa lunară este de 500 de lei.

Compania Termoenergetică va califica pentru postul de instalator încălzire centrală 28 de elevi din clasa a IX-a, în aceleași condiții.

Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional, tripartită, între operatorul economic, unitatea de învățământ și autoritatea locală. Durata programului este de trei ani.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...