Muncitorii contractaţi de Primăria Capitalei lucrează pe două tronsoane pentru modernizarea liniei pe care circulă tramvaiul 5. Primarul Nicuşor Dan promite că, în următorii doi ani şi jumătate, vor fi reabilitaţi 50 de kilometri, astfel încât nu vor mai fi linii nemodernizate în Bucureşti.
Lucrările au început concomitent dinspre Șoseaua Ștefan cel Mare spre strada Barbu Văcărescu și dinspre Podul Băneasa spre strada Căpitan Av. Alexandru Șerbănescu, anunță edilul printr-o postare de Facebook.
Calea de rulare a tramvaiului 5 a intrat în reabilitare de luna trecută. Lucrarea reprezintă primul lot din cele 11 ce urmează să fie modernizate. Referitor la celelalte zece loturi, edilul transmite că proiectarea este „aproape de final”, iar lucrările ar trebui să înceapă în lunile aprilie-mai.
În total, vom reabilita 50 de km, astfel încât peste doi ani şi jumătate nu o să mai existe linii de tramvai nemodernizate în Bucureşti.
Nicușor Dan, Primarul Capitalei
Noul traseu al liniei 5
Linia 5 leagă centrul oraşului de zona de nord a Capitalei şi va fi modernizată pe o lungime de 4,3 km, pe tronsonul cuprins între Șoseaua Ștefan cel Mare și Podul Băneasa. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 12 luni.
Din cauza lucrărilor, noul traseu pe care va funcționa linia 5 este între capătul de linie „Piața Sf. Gheorghe” și bucla „Bd. Lacul Tei”. Pentru a suplini zonele unde tramvaiul nu va mai ajunge, a fost introdusă linia navetă 605. Aceasta va avea următorul traseu: terminal „Aeroport Băneasa”, Str. Grațioasă, Bd. Aerogării, Str. Aviator Alexandru Șerbănescu, Str. Barbu Văcărescu, Str. Tunari, Bd. Dacia, Str. Viitorului, stația „Toamnei”, cu întoarcere pe Str. Viitorului, Șos. Ștefan cel Mare, Str. Barbu Văcărescu, Str. Aviator Alexandru Șerbănescu, Bd. Aerogării, Str. Grațioasă, terminal „Aeroport Băneasa”.
Furtul șinelor
Săptămâna trecută, doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiștii Secției 6, în timp ce demontau șapte bucăți de șină și alte obiecte din fier din linia 5, chiar din tronsonul închis pentru reabilitare, cuprins între Ștefan cel Mare și Podul Băneasa. În acest moment, suspecții sunt cercetați pentru încă două infracțiuni, săvârșite pe raza aceluiași sector, în aceeași săptămână.
Furtul s-a petrecut sâmbătă, 9 martie, în jurul orei 16.30. Bărbații au fost reținuți și conduși la secție pentru audieri, în vreme ce bucățile de șină și restul obiectelor de fier au fost recuperate și predate societății de transport în comun.
CITEȘTE ȘI:
- Firma care „a dat foc“ tramvaiului de la Eroii Revoluției reabilitează Linia 5, cu 6,3 milioane de euro per kilometru
- Tramvaiele 16 și 36, „conectate“ cu linia 5. Modernizarea Bd. Dimitrie Pompeiu prevede și un „park&ride“
- Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au furat 7 bucăți din șina de tramvai a unui tronson închis pentru modernizare
- Linia 5 își schimbă traseul începând de luni, din cauza lucrărilor de reabilitare la calea de rulare
- Linia 5 de tramvai, în reabilitare: lucrările la 4,25 km de linie şi 15 peroane costă peste 228 de milioane de lei