La sfârșitul lunii octombrie 2018, Gabriela Firea, pe-atunci primar al Capitalei, emite o dispoziție prin care stabilește componența delegației ce urma să o însoțească într-o vizită oficială de șase zile în capitala Spaniei, Madrid. Bugetul primăriei generale urma să suporte integral costurile cu avionul, hotelul, transportul și diurna pentru zece persoane: ea, viceprimarul, doi consilieri personali, între care și „sora” lui Firea, Ligia Enache, șefi de direcții, un inspector, un referent și un șofer.
Șoferul era Ștefan Godei.
———————————————————————————————————
Primarul general Gabriela Firea, Tomnița Michaela Florescu, viceprimar, Ligia Gheorghe (în prezent Enache) și Radu Preda, consilieri personali ai primarului Firea, Cătălina Gușavan, director general al Direcției Generale „Servicii Publice” din Primăria Capitalei, Simona Popa, directorul executiv al Direcției de Mediu, Manuela Dediu, directorul Direcției de Presă, Ciprian Codrin Prisecaru, referent la Direcția Administrativă, Oana Micu, inspector de specialitate la Direcția Relații Externe și Protocol și Ștefan Godei, șofer.
Aceasta a fost componența delegației care să reprezinte Bucureștiul în 2018, la Madrid, la ”Forumul Mondial privind violența urbană și educația pentru conviețuire și pace”, aprobată de însăși Gabriela Firea în 30 octombrie 2018.
Dispoziția, consultată de reporterii Centrului de Investigații Media și Buletin de București, este semnată de primarul general Gabriela Firea și de secretarul general al Municipiului București de la acel moment, Georgiana Zamfir.
Ea este întemeiată pe un referat cu un conținut similar, document obținut de reporterii CIM și BdB.
Prezența lui Godei în delegația primarului general Firea la evenimentul de la Madrid e cu atât mai greu explicabilă cu cât însuși referatul pregătitor al călătoriei afirmă că se vor deconta din bugetul Bucureștiului inclusiv cheltuielile cu „transportul pe ruta aeroport-hotel și retur”, traseu ce urmează a fi făcut de delegați „cu mijloacele de transport în comun”.
Aproape ironic, în preambulul referatului este amintită Ordonanța de Urgență a Guvernului 26/2012, care prevede, la articolul 4, că, pentru o cheltuire chibzuită a banilor publici, în deplasările în străinătate în interes de serviciu nu pot pleca pe banii instituției delegații mai mari de două persoane. Există, desigur, derogări, și fix aici au încadrat și cei din aparatul Primăriei Capitalei această deplasare: alineatul 3 al articolului 4 al OUG citat prevede, la litera b, că „se exceptează (…) deplasările la reuniunile sau întâlnirile în cadrul iniţiativelor regionale de cooperare internaţională”.
Cât i-a costat pe bucureșteni vizita delegației condusă de Firea la Madrid?
Conform unui alt document în legătură cu respectiva călătorie a delegației municipalității la Madrid, obținut și el de reporteri, Primăria Capitalei a plătit 20.432,12 lei pentru bilete de avion, 29.446,96 de lei pentru cazarea delegației la hotel, 1.760 de euro diurne și 270 de lei asigurări medicale.
La câteva luni de la întoarcerea acasă, în februarie 2019, reprezentanții Primăriei, în frunte cu primarul general Firea, au întocmit un raport în care explică ce a obținut municipalitatea urmare a deplasării lor acolo.
Documentul, aprobat de Firea și obținut în copie de CIM și Buletin de București, pare făcut neserios: în pagina a doua a documentului apare fraza „Cu această ocazie, primarul general a subliniat faptul că Madridul este un model de aplicare a conceptului „smart-city” ce poate fi implementat și la București”, pentru ca în pagina următoare să apară fraza „Madridul este un model de aplicare a conceptului „smart-city” ce poate fi implementat și la București.”
De fapt, cea mai importantă realizare pentru București a fost aceea că primarul general Firea a semnat cu omologul său din Madrid o „înțelegere de cooperare”.
„Concluzionând, vizita la Madrid a delegației condusă de Doamna Primar General Gabriela Firea a reprezentat un real succes fiind doar primul pas a unei relații de cooperare și prietenie pe domenii de interes comune, ce se prefigurează a fi de lungă durată”, se arată în finalul documentului citat (am reprodus întocmai textul, păstrând grafia originală, n. red).
În tabelul despre cheltuieli prezentat mai sus, numele lui Godei nu mai apare între membrii delegației pentru Madrid. Și în raportul conținând rezultatele vizitei, numele lui Godei pare să fi fost șters dintre cele ale delegaților: o posibilă eroare de copy/paste pare să fi dus la ștergerea numelui de familie al lui Godei, a funcției sale și a departamentului din Primărie la care lucrează.
În loc de „Dl. Ștefan Godei, șofer, Direcția administrativă”, în raport apare doar „Dl Ștefan” urmat de titulatura următorului delegat, Oana Micu („Dra”).
A fost Godei cu Firea la Madrid?
Am încercat să-l contactăm chiar pe Ștefan Godei, în prezent arestat la domiciliu, după patru luni de arest preventiv în dosarul cunoscut de presă drept „Azilele Groazei”.
Ne-a răspuns la telefon, însă imediat ce reporterul s-a prezentat, a închis și apoi a respins celelalte apeluri ale reporterilor. I-am trimis și un mesaj, dar nu a răspuns.
Am încercat apoi să luăm legătura cu fosta consilieră a Gabrielei Firea, Ligia Enache. Nu ne-a răspuns nici la telefon și nici la mesajele de pe Whatsapp.
Nici Gabriela Firea nu a răspuns apelurilor reporterilor CIM și Buletin de București pentru a lămuri chestiunea selectării șoferului Godei pentru vizita la Madrid sau pentru vreo posibilă altă vizită externă dintre cele opt pe care le-a făcut în mandatul de la PMB.
La mai bine de o oră, un fost consilier al ei la Ministerul Familiei, George Ciubotaru, a comunicat reporterilor, printr-un mesaj pe Whatsapp, că Godei nu a făcut parte din delegația oficială care a însoțit-o pe Firea la Madrid.
Am sunat și la Manuela Dediu, încă șefă a direcției de presă a Primăriei, și ea parte a delegației pentru Madrid. Aceasta a confirmat că a făcut deplasarea la Madrid alături de Firea și restul conducerii primăriei, însă a spus că nu-și amintește să-l fi văzut pe și pe Godei în acea călătorie.
„Cu mine la hotel sau la întâlniri eu nu l-am văzut. Eu nu-mi amintesc să fi fost Godei în delegația aia”, a declarat Manuela Dediu, confirmând informațiile transmise de Firea prin fostul ei consilier.
Dediu s-a angajat să verifice la direcția de relații internaționale a Primăriei dacă Godei a fost sau nu, de fapt, la Madrid și, după câteva minute, a revenit. Reprezentanta PMB a spus că Godei s-a aflat într-adevăr pe lista pentru Madrid, a avut chiar și bilet de avion, luat pe banii municipalității, dar, cu două zile înaintea plecării, în 2 noiembrie, acesta ar fi dat o declarație prin care anunța că renunță să mai meargă în respectiva deplasare, invocând „motive personale de ordin medical” care ar fi apărut în aceeași zi, 2 noiembrie.
Nu am putut obține, până la momentul publicării acestui text, un cuantum exact al banilor publici pe care municipalitatea a apucat să îi plătească pentru deplasarea lui Ștefan Godei la Madrid alături de Firea și restul conducerii Primăriei Capitalei înainte ca șoferul să-și anunțe retragerea din delegație.
Godei, „pajul” cuplului Pandele-Firea
Ștefan Godei a lucrat la Primăria Capitalei între 1 iulie 2016 și 1 decembrie 2021. Practic, el a fost angajat la Primăria Capitalei la o săptămână după ce Firea a depus jurământul ca primar general.
În 2020, imediat după ce a pierdut primăria generală în fața lui Nicușor Dan, Firea a devenit senator. La scurt timp i-a găsit și lui Godei un post la propriul ei cabinet senatorial, așa cum au informat jurnaliștii de la G4Media, poziție din care l-a concediat abia la începutul acestui an, imediat după ce investigațiile CIM și BdB despre centrele pentru persoane dependente operate de el și de consiliera Gabrielei Firea în Ilfov au fost publicate.
Godei a mai fost angajat și la clubul de fotbal FC Voluntari, finanțat de Primăria Voluntari, condusă de aproape un sfert de secol de soțul Gabrielei Firea, primarul Florentin Pandele.
Cu toate astea, Pandele a afirmat că nu îl cunoaște pe Godei, conform acelorași jurnaliști de la G4Media.
Reporterii CIM și Buletin de București au publicat, la începutul anului, o serie de trei investigații despre trei centre pentru persoane dependente operate de Ștefan Godei și o fostă asociată a acestuia, Cristina Dumitra, două în Voluntari și unul în Afumați, județul Ilfov.
Cinci luni mai târziu, procurorii DIICOT au realizat, în 4 iulie, o amplă operațiune de eliberare a oamenilor din centrele în care, potrivit investigațiilor de presă, confirmate de ancheta judiciară, erau supuși la rele tratamente.
În apărarea ei, Gabriela Firea declara, în 9 iulie, că Godei, inculpat în acest dosar, nu a fost șoferul ei. „La Primăria Capitalei acest bărbat nu a fost șoferul meu, ci a lucrat ca șofer la Administrativ și pentru alte persoane. Eu am același șofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituțiile, toți jurnaliștii, toată primăria, tot Parlamentul”, scria Firea pe Facebook.
„Pe unde a venit Ligia cu mine, la diferite job-uri, în ultimii ani, a venit și acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea, și pe alți colegi. Ca șofer, ca om bun la toate. L-a sprijinit la început să-și facă o asociație, dar NU a activat în acele centre. (…) Când a apărut primul articol despre cămine, i-am încetat contractul la biroul parlamentar”, scria Firea, tot pe Facebook, cinci zile mai târziu, în 14 iulie.
Presiunea publică iscată de presupusa implicare a sa și a apropiaților săi în afacerea centrelor din Ilfov a forțat-o să demisioneze din Guvern și să se autosuspende, pentru patru luni, din funcțiile de conducere din PSD.
În 6 noiembrie, Firea a considerat că autosuspendarea din partid s-a încheiat, așa că a revenit în funcțiile de prim-vicepreședinte PSD și președinte PSD București.
Recent, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Gabriela Firea ar putea să candideze la Primăria Capitalei, adăugând că, în acest moment, nu există o decizie a partidului privind un alt candidat. „Este posibil ca doamna Firea (n.r. – să fie candidatul PSD la Primăria Capitalei). În acest moment nu există altă decizie în interiorul partidului ca să fie un alt candidat. Se fac sondaje, se fac măsurători”, a spus Ciolacu, citat de Agerpres.
De altfel, în luna octombrie filiala PSD București o organizat un eveniment privind pericolele consumului de droguri. Gabriela Firea a fost prezentată public încă de atunci drept președinte al organizației.
Autori: Bianca Albu (Buletin de București) și Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media)
Editor: Cătălin Doscaș
Sursă cover foto: Libertatea
Comments are closed.