Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Șoferul drogat implicat în accidentul de pe Șoseaua Vitan-Bârzești avea și mașina neînmatriculată

160

Surpriză pentru polițiștii bucureșteni după finalizarea cercetărilor la fața locului la accidentul produs, în dimineața zilei de 19 ianuarie, pe Șoseaua Vitan-Bîrzești, în fața sediului INML. În accidentul soldat cu două victime au fost implicate trei mașini. Unul dintre șoferi era drogat și conducea un vehicul neînmatriculat.

Accidentul de pe Șoseaua Vitan-Bârzești s-a produs puțin înainte de ora 8.00. Un bărbat de 70 de ani a vrut să vireze la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două mașini care circulau din sens opus. Una dintre cele două mașini care circulau din sens opus a lovit un panou publicitar, s-a răsturnat și a lovit două fete în vârstă de 15 ani, care se aflau pe trotuar. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au testat cu aparatul alcooltest toți șoferii implicați în accident și au verificat actele mașinilor. Pentru că se comporta ciudat, șoferul mașinii care s-a răsturnat pe trotuar, de 36 de ani, a fost testat și cu aparatul drugtest. Iar rezultatul a fost pozitiv la cocaină. Aceasta fost doar prima surpriză.

Când au verificat și actele mașinii, polițiștii au descoperit că avea și numerele expirate. Acesta s-a ales cu două dosare de cercetare: pentru conducere sub influența drogurilor și pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Șoferi băuți, drogați sau fără permis, cifre alarmante

Datele Poliției Rutiere din Capitală arată îngrijorător. Tot mai mulți șoferi sunt prinși conducând băuți, drogați sau fără permis. Pun în pericol atât viața lor, cât și pe cea a celorlați participanți la trafic.

Conform statisticilor, în anul 2021, au fost depistate aproximativ 800 de persoane care au condus mașini sub influența alcoolului. În același an, au fost depistați aproximativ 740 de șoferi care au condus sub influența substanțelor psihoactive. În anul 2022, numărul dosarelor înregistrate pentru consumul de alcool este de aproximativ 820 de dosare, în timp ce 670 de șoferi au fost depistați conducând drogați.

La începutul acestui an, polițiștii de la Brigada Rutieră au organizat mai multe acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice din București. Au fost date peste 200 de amenzi, în valoare de peste 150.000 de lei și au fost reținute peste 35 de permise de conducere.