Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărieTransport

Şinele de tramvai în paragină de pe liniile lui 14 şi 55 vor fi reabilitate. Contract de aproximativ 27 de milioane de euro

232
Şinele de tramvai
Şinele de tramvai de pe linia lui 14 vor fi înlocuite. FOTO: FB / Nicusor Dan

Şinele de tramvai care deservesc liniile 14 şi 55 vor fi reabilitate în aproximativ trei ani. Primarul Nicuşor Dan anunţă că a atribuit contractul pentru înlocuirea lor. Acest tronson de 3 kilometri era ultimul neatribuit din lotul de 50 de kilometri de şine pe care primarul general a promis că îi repară până în 2027.

Potrivit edilului-şef, vorbim de un tronson de trei kilometri, cale dublă de rulare, de pe bulevardele Pache Protopopescu, Ferdinand, strada Traian și strada Dristorului (între bulevardul Camil Ressu și Baba Novac).

Pentru că sunt şine într-o stare avansată de degradare, vestea că vor fi reparate a fost primită cu entuziasm de cei care locuiesc în zonă: „Segmentul acesta de linie de tramvai este in suferinta de vreo 20 de ani!”.

Un alt utilizator a vorbit despre efectele pe care le provoacă şinele îmbătrânite: „Zona protejată arhitectural plânge după minicutremurele produse de rupturile în aceste sine… Dispare zgomotul infernal al șinelor distruse pe care se fac curse nocturne si diurne de tramvaie!

Contractul este semnat pentru o perioadă de 18 luni, dintre care 6 sunt rezervate proiectării.

Ofertant câștigător: Asocierea SWIETELSKY CONSTRUCT (lider asociere) – URBAN PROFILE GRELE (asociat)

Valoarea ofertată: 105.060.328,98 lei (fără TVA).
Obiect 2: Reabilitare sistem rutier pe Bdul Pache Protopopescu și Str. Traian
Obiect 13: Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Ferdinand I, între Șoseaua Mihai Bravu și Strada Traian
Obiect 15: Reabilitare sistem rutier pe Strada Dristorului intre B-dul Camil Ressu si Strada Baba Novac
Durata de execuție: 18 luni (din care maxim 6 luni pentru prestarea serviciilor de proiectare, obținerea tuturor avizelor și acordurilor și avizarea proiectului și maxim 12 luni pentru execuția lucrărilor și asistență tehnică din partea proiectantului) de la data emiterii ordinului administrativ de începere.

sursa: PMB

Acesta face parte din proiectul de reabilitare a aproximativ 50 de km de linii de tramvai din Capitală pe care primarul promite că îi va moderniza în anii următori.

De altfel, linia lui 55 a fost votată la pachet la final de iulie cu alte două tronsoane: 32 şi 40, potrivit PMB,

Proiectul modernizării liniei 32 a primit 40 de voturi pentru, cel pentru linia 40 a obținut 41 de voturi pentru iar reabilitarea liniei 55 a fost votată cu 42 de voturi pentru.

CITEŞTE ŞI: Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală. A fost atribuit contractul

Cererile de finanțare pentru aceste proiecte au fost depuse în 2018 iar banii, peste 50 de milioane de euro, vin din fonduri nerambursabile.

Şinele de tramvai cu cântec. Cazul liniei 5

În aceeaşi şedinţă în care au fost votate modernizările pentru liniile 32, 40 şi 55 au fost deblocaţi şi banii pentru continuarea şantierului liniei 5.

Consiliul General al Municipiului București a votat rectificarea bugetară prin care sunt alocate cele 40 de milioane de lei pe care autoritățile le datorează constructorului.

Proiectul de rectificare a bugetului Capitalei a fost adoptat cu 43 de voturi pentru, 0 împotriviri și 0 abțineri. Nici un consilier general nu a comentat pe marginea hotărârii.

Şantierul fusese oprit vreme de trei săptămâni, pentru că antreprenorul nu mai primise bani. La momentul opririi, modernizarea căii de rulare și care, potrivit lui Marin Mândrilă, patronul firmei Mari Vila-Com, ajunsese la 50%, dar municipalitatea plătise doar puțin peste cinci milioane de lei au fost ajuns în conturile firmei din cele peste 40 de milioane care ar fi trebuit plătite deja.

CITEȘTE ȘI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...