Sâmbătă, 12 august, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia se va juca în aer liber, pentru a doua oară, piesa shakespeariană „Îmblânzirea Scorpiei”. Regia spectacolului este semnată de actrița Anca Sigartău.
În această seară, de la ora 20:00, va avea loc o nouă reprezentație a piesei „Îmblânzirea Scorpiei”.
Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” este o instituţie publică de cultură de interes local, aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Complexul monumental istoric, cultural, turistic şi de agrement de la Mogoşoaia înseamnă un patrimoniu arhitectural unic, situat într-un cadru natural pitoresc în imediata apropiere a Municipiului Bucureşti.
Palatul brâncovenesc de la Mogoşoaia a fost atestat prima oară într-un act din 24 aprilie 1698. Construcţia s-a finalizat pe 20 septembrie 1702. Palatul a servit ca locuinţă lui Ştefan, fiul domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Aşezat pe malul lacului, într-o curte dreptunghiulară împrejmuită de ziduri puternice, palatul are un plan regulat, rectangular, înălţându-se pe trei niveluri: subsol, parter şi etaj.
Domeniul poate fi vizita gratuit iar în Muzeul Mogoșoaia accesul este permis de marţi până duminică între orele 10:00-18:00 iar sâmbată si duminică intre orele 10:00-19:00.
lasă un comentariu