Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleBuletin de IlfovEvenimentȘtiri

„Service fantomă” în Ştefăneştii de Jos. Proprietarul, arestat preventiv

172
„Service-ul fantomă” din Ştefăneştii de Jos unde ani la rând s-a dat ţeapă după ţeapă. FOTO: IPJ Ilfov
„Service-ul fantomă” din Ştefăneştii de Jos unde ani la rând s-a dat ţeapă după ţeapă. FOTO: IPJ Ilfov

Patronul unui service auto „fantomă” care promitea reparaţii deţinătorilor unor maşini de lux a fost arestat preventiv cu acuzaţia că a luat banii de la cel puţin 23 de păgubiţi, însă nu a reparat nimic. În plus, mai are alte şapte capete de acuzare, printre care şi conducerea unui autovehicul fără permis. Potrivit unor surse Buletin de București, prejudiciul din acest dosar este de 205.000 de lei (aproximativ 40.000 de euro).

Încă din 2021, patronul de 39 de ani al service-ului auto primea la atelierul său maşini de lux şi le promitea proprietarilor că le va repara, pentru sume însemnate de bani.

În total, procurorii au identificat 23 de păgubiţi, până în prezent. În urma unor plângeri, pe data de 2 septembrie, patronul a fost ţinta unor percheziţii, atât la atelierul său auto, cât şi acasă.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Patru fete, cu vârste între 12 şi 18 ani, lovite de maşină pe şoseaua Colentina

„Service-ul fantomă” din Ştefăneştii de Jos. Care sunt acuzațiile

Acuzaţiile sunt de 23 de infracțiuni de înșelăciune, 4 infracțiuni de furt, o infracțiune de abuz de încredere, 2 infracțiuni de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere, o infracțiune de efectuare fără autorizație a activităților cu privire la instalarea, construcția sau montajul instalațiilor ori echipamentelor, precum și o infracțiune de efectuare fără autorizație a activităților cu privire la punerea în funcțiune, autorizarea de funcționare, admiterea funcționării, verificarea tehnică în utilizare, repararea, întreținerea, exploatarea sau modificarea instalațiilor ori echipamentelor.

Practic, pe lângă faptul că nu repara maşinile care îi picau pe mână, bărbatul respectiv ar fi sustras piese de la anumite autovehicule, care erau lăsate de persoanele vătămate pentru efectuarea de reparații, și ar fi dispus de acele bunuri fără consimțământul proprietarilor, transmite IPJ Ilfov.

Mai mult, în perioada februarie-iunie 2024, bărbatul în cauză a fost depistat de polițiștii din Ilfov în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

Pus în funcțiune fără documente legale

La percheziția efectuată la „service-ul fantomă” din Ştefăneştii de Jos au fost descoperite trei elevatoare și un compresor, care ar fi fost puse în funcțiune și exploatate, fără respectarea dispozițiilor legale în materie.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului în cauză, pentru 24 de ore şi, ulterior, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la decizia unui judecător de drepturi şi libertăţi.

CITEŞTE ŞI: Planurile „în proces de actualizare” ale Ilfovului: Park&Ride și Bike&Ride, 26 de gări noi, noduri intermodale, proiecte de agrement și stații self-service pentru biciclete

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...