Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Sectorul 3 | S-au redeschis pasajele rutiere din zona comercială Pallady

255

Primăria Sectorului 3 a anunțat că două pasaje supraterane aflate la intersecția bulevardului Theodor Pallady cu strada Nicolae Teclu au fost deschise pentru circulație pe 27 aprilie.

Lucrările la cele două pasaje au fost începute în luna decembrie a anului trecut și au fost deschise circulației cu 4 zile în avans față de termenul de finalizare. Valoarea contractului de execuție efectivă a pasajelor a fost de aproximativ 10 milioane de euro.

Proiectul de fluidizare a traficului din această zonă a sectorului 3 cuprinde și un al treilea pasaj suprateran în zona intersecției bulevardului Theodor Pallady cu Drumul între Tarlale, din apropierea ieșirii pe Autostrada A2. Acest pasaj este aproape de stadiul de finalizare.

“Avem nevoie de aceste lucrări de fluidizare a traficului pentru reducerea timpului petrecut în trafic și mai ales pentru diminuarea poluării. Pasajele vor supratraversa zona comercială și vor face extrem de facilă ieșirea și intrarea din sector, mai ales vara când vom merge la mare”, a declarat Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

Sursă foto: Pagina de Facebook Primăria Sectorului 3