Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Sectorul 1. Data până la care pot fi depuse actele pentru obţinerea stimulentelor anticriză, prelungită

254
FOTO: Arhiva

Termenele limită până la care locuitorii Sectorului 1 pot aplica pentru a-şi obţine tichetele anticriză s-au modificat, luni, în şedinţa de consiliu local. Astfel, dacă aceştia trebuiau să depună actele necesare doar până la 31 martie 2023, acum termenul final este de 30 iunie 2023. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 24 de voturi „pentru”.

„Având în vedere faptul că implementarea Măsurilor locale destinate asigurării nevoilor energetice şi eficientizării consumului de energie în gospodăriile din Sectorul 1, în sezonul rece 2022-2023 nu putea fi demarată decât după adoptarea de către Consiliul Local Sector 1 a bugetului general centralizat al Sectorului 1 pentru anul 2023, iar adoptarea bugetului a avut loc în data de 28.03.2023, precum şi teremele limită prevăzute în Regulamentul privind aprobarea unor măsuri locale destinate asigurării nevoilor energetice şi eficientizării consumului de energie în gospodăriile din Sectorul 1, în sezonul rece 2022-2023, respectiv 31.03.2023 – termenul limită pentru trimiterea cererilor de decontare directă însoţite de documentele justificative, şi 30.04.2023 – termenul limită pentru efectuarea decontărilor directe către beneficiar, se impune prelungirea termenelor de implementare a măsurilor”, se precizează în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.

Astfel, potrivit noului proiect, termenul limită pentru depunerea cererilor de decontare directă însoţite de documentele justificative va fi de 30 iunie 2023.

31 iulie 2023 va fi termenul limită pentru efectuarea decontărilor directe către beneficiari.

Stimulentele financiare se vor acorda pe gospodărie, în cuantumuri diferenţiate în funcţie de veniturile realizate pe cap/membru de familie, după cum urmează:

  • 3.000 de lei/gospodărie pentru gospodăriile în care se realizează venituri/cap/membru de familie până în pragul maxim al salariului minim net pe economie;
  • 2.000 de lei/gospodărie pentru gospodăriile în care se realizează venituri/cap/membru de familie între salariul minim net pe economie şi salariul mediu net pe economie;
  • 1.000 lei/gospodărie pentru gospodăriile în care se realizează venituri/cap/membru de familie peste salariul mediu net pe economie.

Alocarea din bugetul local va depinde de numărul de cereri depuse pentru obţinerea acestor stimulente.

Aceste stimulente vor fi acordate prin decontare directă, iar plata va fi făcută din bugetul local al Consiliului Local al Sectorului 1 direct beneficiarului, în baza unei cereri de decontare. Plata către beneficiar se va face direct în contul bancar al beneficiarului, prin mandat poștal, la adresa de domiciliu sau de reședință a acestuia sau prin casieria primăriei Sectorului 1.