Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | Ștrandul și Baia Giulești vor fi reabilitate și modernizate cu peste 4 milioane de euro

277
FOTO: Facebook / Primăria Sector 6

Complexul din Calea Giulești nr. 240 va fi transformat într-unul modern, facilitat, printre altele, cu săli de sport și o cafenea. Noul proiect presupune în acoperirea bazinului de înot și extinderea băii publice cu încă un corp cu etaj. Lucrarea va dura 24 de luni, iar investiția se ridică la 21 de milioane de lei, anunță Primăria Sectorului 6. 

Până acum, au fost realizate expertiza tehnică și documentația de avizare a lucrărilor de intervenţie. Modernizarea Ștrandului Giulești presupune facilități noi:

  • Săli de sport;
  • Cafenea;
  • Săli de recuperare / kinetoterapie;
  • Punct de prim ajutor;
  • Zone de activități pentru copii.

De asemenea, pașii pentru a ajunge la finalizarea renovării bazinului, care are acum o suprafață de 636 de mp sunt:

  • Se vor pune pe jos plăci de ceramică antiderapantă;
  • Toate structurile metalice din clădire  vor fi tratate anticoroziv, astfel încât să reziste în spații umede;
  • Se va folosi vopsea lavabilă antimucegai și rezistentă la umiditate.

Baia publică va fi complet refăcută, va fi consolidată și recondiționată, atât la interior, cât și la exterior:

  • Tâmplăria va fi înlocuită sau recondiționată;
  • Se vor reface podelele, iar acolo unde este necesar se vor pune plăci de ceramică antiderapante;
  • Se va monta un sistem de încălzire prin pardoseală;
  • Tavanul va fi și el refăcut pentru a fi rezistent la umezeală, acolo unde este cazul;
  • Se vor monta balustrade noi din inox la bazinul pentru copii;
  • Acoperișul va fi refăcut, dacă este necesar;
  • Grupurile sanitare vor fi modernizate și se vor face băi speciale pentru persoanele cu dizabilități;
  • Se va reface și completa gardul de împrejmuire.

Se va mai ridica și un nou corp, cu etaj, unde vor fi spațiile de recuperare, sala de fitness, dușurile și grupuri sanitare:

  • Se va folosi vopsea specială pentru spațiile umede, cu proprietăți antimucegai și rezistență mare la umiditate;
  • Pentru pardoseli, se vor folosi plăci ceramice antiderapante, iar în sălile de fitness și recuperare, se vor pune și pardoseală de cauciuc, cu funcția de a limita zgomotele de impact,
  • Tâmplăria va fi tratată anticoroziv;
  • Se vor amplasa panouri fotovoltaice.

Spațiile verzi vor fi refăcute, se vor planta arbori și vegetație înaltă în jurul gardului și se vor înlocui pavajele. Pentru a intra în complex, pietonii vor folosi intrarea din Calea Giulești, iar cei veniți cu mașinile vor avea accesul din Strada Perfecționării. 

Proiectul a fost inclus în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană București, dar care trebuie votată de Primăria Municipiului București pentru a putea obține finanțare. Pe lângă asta, Primăria Sectorului 6 mai așteaptă fonduri europene din Programul Operațional Regional (POR) Axa 7, Dezvoltare Urbană Integrată, care se va deschide la sfârșitul anului.

scris de
Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...