Primăria Sectorului 6 face modificări în programul „Școala după școală”. Autoritatea locală va renunța la firmele de catering.
Măsura a fost luată după ce părinții s-au plâns de calitatea scăzută și prețul ridicat ale mâncării. Astfel, mesele copiilor vor fi asigurate de Banca de alimente a Sectorului 6. Acolo vor exista nutriționiști, personal calificat și condiții stricte de igienă. În scurt timp, aceasta va deveni funcțională și va pregăti mese calde.
De asemenea, autoritatea locală continuă reabilitarea școlilor și grădinițelor care vor fi dotate, anul acesta, cu mobilier, echipamente IT, materiale didactice și sportive. Proiectul, în valoare de 83 de milioane de lei, se derulează prin PNRR.
Și curțile școlilor vor intra într-un program de reabilitare și vor fi amenajate de ADPU Sector 6, cu spații verzi și mobilier adaptat copiilor.
Prima bancă de alimente care va fi deschisă de o autoritate publică se va afla în sectorul 6 al Capitalei. Aceasta va fi funcţională în toamna acestui an, promit autorităţile. Proiectul include și o cantină socială pentru persoanele defavorizate precum vârstnicii cu pensii mici, familiile monoparentale sau cu mulți copii și șomerii, conform comunicatului Primăriei Sector 6. Banca de alimente și cantina socială sunt amplasate pe Calea Giulești nr. 236.
CITEȘTE ȘI:
Comments are closed.