Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiri

Sector 5 | Bugetul pentru 2023: creștere semnificativă a sumei alocate învățământului și reabilitării termice a blocurilor, față de anul precedent

239
București, pe primul loc în țară la insolvențe Sursă: Unsplash mathieu stern
București, pe primul loc în țară la insolvențe Sursă: Unsplash mathieu stern

Proiectul de bugetul al Sectorului 5 pe 2023 este de aproape 1,386 de milioane de lei, din care 30% ar urma să vină din fonduri europene. Bugetul este cu aproximativ 110.000.000 lei mai mare ca cel din anul 2022, care a fost de 1.268.085.000 lei. Proiectul va fi supus la vot în ședința de Consiliu Local din data de 20 ianuarie 2023. Până atunci, conform prevederilor legale, acesta este în dezabatere publică.

Conform unui comunicat al Primăriei Sectorului 5, estimarea fondurilor nerambursabile europene vine „în contextul în care în ultimele 6 luni ale anului 2022 au fost depuse 10 proiecte cu finanţare nerambursabilă, cu o valoare totală de peste 100 de milioane de euro”.

Venituri

  • Taxe și impozite – 180.572.000 lei;
  • Cote defalcate din impozitul pe venit estimat pentru anul 2023 – 538.810.000 lei;
  • Repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate – 137.927.000 lei;
  • Subvenții de la diverse ministere- 3.866.000 lei;
  • Subvenții pentru finanțarea Programului de Dezvoltare – 19.387.000 lei;
  • Fonduri Europene – 459.655.000 lei;
  • Excedent la data de 31.12.2021 – 45.497.000 lei;

Cum se vor cheltui banii

Majoritatea banilor sunt folosiți pentru cheltuielile de funcționare. Acestea sunt estimate, în referatul ce însoțește proiectul de buget, la valoarea de 1.098.580.000 mii lei, defalcate astfel:

  • Cheltuieli de personal – 235.741.000 lei;
  • Bunuri şi servici – 568.203.000 lei;
  • Dobânzi – 50.000.000 lei;
  • Fonduri de rezervă – 1.000.000 lei, în condițiile în care anul trecut au fost 0;
  • Asistență Socială – 103.287.000 lei;
  • Transferuri între unități – 43.513.000 lei;
  • Alte transferuri – 4.848.000 lei;
  • Asistentă sociala – 71.032.000 lei;
  • Alte cheltuieli – 47.040.000 lei;
  • Rambursări de credite – 46.000.000 lei.

Când vine vorba de distribuția fondurilor din aparatul propriu primăriei, cele mai mari diferențe între bugetul de anul trecut și cel de anul acesta sunt următoarele:

În primul rând, se observă apariția secțiunii pentru Protecția mediului, cu Subcapitolul bugetar „Salubritate”, care nu a avut un echivalent în bugetul din anul 2022.

Următoarea discrepanță majoră este la secțiunea Transporturi și se datorează faptului că în 2022 au fost prevăzute sume pentru lucrări de reparație a infrastructurii rutiere și pietonale, „proiectare și execuție pentru obiectivu Parcări etajate și servicii diriginte de șantier”.

În schimb, bugetul pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuit și active financiare a crescut de la 48.847.000 lei la 92.680.000 lei.

În cazul alocării fondurilor pentru instituțile subordonate (Învâțământ pre-universitar, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale) situația este următoarea:

Față de cei 71.500.000 de lei alocați în anul precedent, Primăria Sectorului 5 a mărit bugetul alocat Învățământului pre-universitar cu 107.100.000 lei, suma totală alocată în 2023 fiind, deci, de 178.664.000 lei.

Proiectul de buget este în dezbatere publică. Se pot formula propuneri, sugestii şi recomandări cu privire la proiectul de buget local pe anul 2023 la adresa de e-mail: primarie@sector5.ro .

Sursă Fotografie: Unsplash.com / Mathieu Stern

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...