Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Sector 5 | A început montarea containerelor de colectare selectivă

126

Societatea Salubrizare Sector 5 S.A. a început, vineri, montarea modulelor de colectare selectivă. Containerele sunt împărțite pe trei compartimente: hârtie-carton, plastic-metal și sticlă. În total vor exista 16 puncte de colectare selectivă pe raza Sectorului 5, două dintre acestea au fost montate deja în zona Eroilor și pe platoul Academiei Militare.

Vrem să protejăm mediul înconjurător, pentru că un mediu sănătos înseamnă sănătate pentru noi și copiii noștri. Modulele de colectare selectivă pe care le vom amplasa în sector sunt un bun prilej pentru a încuraja cetățenii să recicleze. Știu că încă sunt persoane care aruncă ilegal deșeuri pe domeniul public, știu că încă sunt persoane care aruncă gunoaie pe jos, dar îmi doresc ca ușor, ușor să ne obișnuim să fim mai civilizați. De aceea, le cer locuitorilor din sector să semnaleze Poliției Locale dacă văd persoane care aruncă deșeuri pe domeniul public. Avem nevoie de puțin spirit civic ca să putem păstra un sector curat

A declarat Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5

În perioada următoare vor fi montate containere de colectare selectivă în toate cele 16 puncte de reciclare. Mai mult, cetățenii care văd persoane care aruncă gunoaie pe jos, pot contacta Poliția Locală Sector.

Sursă Foto: Facebook/Primăria Sectorului 5

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.