Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Sector 2 | 25 de apartamente, incluse în programul „Agenția pentru Închiriere Socială”

476
sursă: Habitat for Huminity, habitat.org

În următoarea ședință a Consiliului Local Sector 2 de joi, 9 mai, va fi supus la vot un proiect de hotărâre ce vizează încheierea unui parteneriat între Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 2 (DGASPC S2) și Asociația Habitat for Humanity România (HfHRO). Colaborarea vizează derularea proiectului pilot „Agenția pentru Închiriere Socială”, care se va derula pe o perioadă de trei ani.

Scopul proiectului este de a oferi soluţii de locuire sigure și accesibile persoanelor și familiilor vulnerabile din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti. Beneficiarii proiectului vor beneficia de o chirie accesibilă, acomodare stabilă și pe termen lung, condiţii adecvate de locuire și susținere administrativă și socială.

Obiectivele proiectului sunt incluziunea socială a persoanelor vulnerabile, îmbunătăţirea accesibilităţii locuirii şi promovarea unui cadru instituţional adecvat. Asigurând susținere financiară administrativă și servicii sociale.

Proiectul pilot „Agenţia pentru Închiriere Socială” îşi constituie un fond de 25 de locuinţe prin închirierea de pe piaţa liberă. Din cele 25 de apartamente pe care proiectul își propune să le închirieze, 20 de apartamente sunt destinate a fi locuințe sociale în timp ce cinci sunt prevăzute a fi locuințe de urgență. 

Bugetul total al proiectului pentru 36 luni este de aproape 5.000.000 lei, mai exact 4.936.305 lei.  Aproape 992.000 euro. Două treimi din buget va fi acoperit de Asociația Habitat for Humanity România, mai exact 66%, iar o treime va fi acoperită de DGASPC Sector 2, adică 34% din valoarea totală.

În cadrul proiectului vor fi selectate persoanele vulnerabile și vor fi făcute anchete sociale. DGASPC va asigura sprijin social beneficiarilor proiectului precum acces gratuit și susţinut la oferte de muncă, educaţie, servicii sociale, în timp ce HfHRO identifică și contactează proprietarii privaţi și acţionează ca agent de mediere între aceștia și persoanele care au nevoie de locuințe, pentru a găsi cea mai bună opțiune de locuință stabilă.

HfHRO va colecta o sumă modică de chirie, bani ce se vor duce în bugetul proiectului. Suma modică lunară nu poate să depășească 30% din venitul familiei la data acordării.

Cum funcționează și cui se adresează

HfHRO identifică și închiriază locuințe pe raza Bucureștiului, cu prioritate în Sectorul 2. În urma evaluării persoanelor, se va stabili în colaborare cu DGASPC cum se împart locuințele. Primarul Sectorului 2 va aproba includerea în proiect a persoanelor/ familiilor selectate și pentru care a fost alocată o locuință. În cazul unei situații de urgență, decizia va avea un termen de aprobare de „maxim 30 de zile”.

HfHRO va administra locuințele – va realiza inventarul, va înregistra contractele de închiriere, va procesa garanțiile, va încasa și plăti chiriile, va verifica plata utilităților, va organiza reparaţiile și întreţinerea apartamentelor, va garanta siguranța locuirii în condiţiile respectării de către persoane/familii a contractului de locuire și a contractului de parteneriat.

De asemenea, potrivit proiectului de hotărâre, va fi publicat un anunț de deschidere a procesului de selecție pe site-urile partenerilor, iar cei interesați pot să își depună dosarul, ce constă în documente care să ateste veniturile și nevoia de includere în proiect. Evaluarea dosarelor va avea loc în trei faze:

  • Va fi verificată eligibilitatea
  • Va fi efectuată o anchetă socială de către DGASPC
  • Evaluarea finală și clasamentul final va fi realizată de responsabilul de caz din DGASPC și un reprezentat HfHRO

Potrivit detaliilor din proiectul de hotărâre, lista de așteptare va fi elaborată și actualizată „ori de câteva ori este nevoie”.

Categorii de beneficiari ai proiectului// persoane sau familii:

  • persoane/familii care nu au unde locui
  • persoane care și-au pierdut locuința
  • persoane din penitenciare care urmează să fie eliberate și nu au locuință
  • persoane evacuate prin proceduri de executare silită
  • persoane și familii care locuiesc în condiţii improprii sau al căror spaţiu de locuit nu oferă condiţii decente și sigure;
  • persoane și familii care sunt în risc de executare silită din locuințe
  • persoane și familii vulnerabile ale căror locuinţe vor fi supuse demolării dar și evacuări în vederea reabilitării

Condițiile specifice presupun ca persoanele adulte și apte de muncă fie să fie încadrate în muncă fie să oblige că vor face demersuri active în acest sens, să justifice că au căutat și nu au găsit un loc de muncă și „să semneze că sunt de acord cu măsurile de asistență socială cuprinse în planul de intervenţie propus de D.G.A.S.P.C. Sector 2 și HfHRO, care conține obligatoriu și măsuri legate de desfășurarea unor activităţi lucrative de tip voluntariat în cadrul HfHRo sau D.G.A.S.P.C. Sector 2, în limita orelor pevăzute pentru jumătatea de normă reglementată de legislația în vigoare”.

Problematica locuirii

Potrivit celui mai nou raport ActiveWatch, peste 30.000 de persoane/familii vulnerabile au depus dosare pentru locuință socială în perioada 2010-2022, dintre care au fost acoperite numai 3% din cererile înregistrate, în ultimii 12 ani. În 2020, Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei în perioada aceea, înmâna repartiții sociale într-un bloc-șantier, cu 10 zile înainte de alegeri. Imobilul din Prelungirea Ghencea ar fi trebuit finalizat în luna august a anului 2020, însă construcția nu este terminată nici acum.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...