Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 24 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Se oprește căldura în Capitală. Termoenergetica anunță încheierea sezonului de încălzire 2021-2022

333

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă încheierea sezonului de încălzire 2021 – 2022, aavând în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă.


Astfel, începând cu data de 31 martie 2022 sunt iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Municipiul Bucureşti.
Oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele fiind resimțite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.
Măsura este luată în conformitate cu prevederile legislative conform cărora, „oprirea încălzirii se face după trei zile
consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 –06.00“.

De mâine, bucureștenii vor plăti mai mult pentru Gigacalorie. Consilierii generali au aprobat ieri noul tarif pentru populație care este de 330 de lei plus TVA.

Autor

pe același subiect

Știri

Unde ieșim în weekend: 9 evenimente pe care chiar merită să le pui în calendar

Autor Redacția Buletin de București Buletin de București există din vara anului...

Știri

Ce faci într-o duminică în care nu ai niciun plan

Autor Redacția Buletin de București Buletin de București există din vara anului...