Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 26 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Scandalul de la Romprest continuă: conducerea societății acuză gruparea din jurul acționarului principal că încearcă preluarea firmei

104

Conducerea executivă a companiei Romprest a răspuns acuzațiilor pe care le-au adus ieri reprezentații acționarului principal al companiei. Cei doi directori ai Romprest susțin că în spatele acțiunilor s-ar afla actualul patron al Realitatea TV, Maricel Păcuraru, care încearcă preluarea companiei. Intervenția primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, în conflictul dintre acționarii firmei de salubritate e catalogată ca un posibil trafic de influență.

La o zi de la comunicatul transmis de Detaco Ltd, acționarul principal al Romprest, prin care acesta se delimita de conducerea executivă a firmei și o învinuia pentru conflictul creat cu Primăria Sector 1, astăzi a venit și replica. 

Cei doi directori executivi ai societății de salubritate semnează un drept la replică în care, pe mai multe pagini, argumentează că în spatele tuturor acțiunilor de discreditare a lor stă Maricel Păcuraru, actualul patron al Realitatea TV, care ar avea ca scop final preluarea conducerii firmei.

„Din rațiuni pe care nu le înțelegem, dar dorim sa fie de îndată cercetate de instituțiile abilitate, Primăria Sectorului 1, prin Primar, a înțeles sa dea curs, fără a întreprinde un minim demers de informare obligatoriu, unei poziții publice, asumate, ce se pretinde a veni din partea actionarului Detaco Ltd, in condițiile in care comunicatul este transmis de “pretinsii” reprezentanti ai acestui actionar pe postul TV Realitatea Plus si in mediul online realitatea.net, ambele apartinand beneficiarului de facto al acestui actionar, numitul Maricel Pacuraru, patronul trustului de presa Realitatea Plus, care, de la momentul la care s-a erijat in aceasta calitate de beneficiar al participatiilor actionarului Detaco Ltd, a incercat sa preia prin intocmirea de acte false conducerea societatii Compania Romprest Service SA.”

extras din comunicatul remis de către Romprest

Invitația primarului Clotilde Armand adresată societății Detaco Ltd la un dialog care să deblocheze conflictul dintre cele două părți este considerată de reprezentanții companiei Romprest drept trafic de influență. 

„(…) la nivel contractual in relatia cu UAT Sector 1, dialogul trebuie sa fie unul institutional, intre partenerii contractuali, respectiv Consiliul Local al Sectorului 1 in calitate de autoritate contractanta si Romprest in calitate de operator delegat, prin forurile sale de conducere cu putere de reprezentare. Nu intelegeri absconse, în spatele usilor inchise, care sa satisfaca interese financiare partinice cu scop ilicit, de natura a descalifica pe Primarul Sectorului 1, care se pare ca intra in dialog cu „penali” si „corupți” tocmai pentru a isi satisface interesele in razboiul „vindicativ” cu Compania Romprest Service SA, pentru simplul motiv ca aceasta nu se supune „dictatului” impus cu forța de Primarul Sectorului 1.

(…)

Modalitatea de a comunica cu terte persoane pe căi neoficiale, alta decat calea instituțională in relatie cu Conducerea executiva statutara a Compania Romprest Service SA, fara a avea girul Consiliului Local, reprezinta trafic de influenta si se pedepseste conform Codului penal.”

extras din comunicatul remis de către Romprest

Răspunsul primarului Sectorului 1 a venit imediat pe pagina sa de socializare. Clotilde Armand a anunțat că îl va da în judecată pe directorul general adjunct al companiei, Bogdan Adimi. 

O parte din acționarii Companiei Romprest SA au decis anul trecut să ne șantajeze lăsând gunoiul pe străzile Sectorului…

Posted by Clotilde Armand on Wednesday, 10 February 2021

Sursă Foto: Arhiva Buletin de București

pe același subiect

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor. Captură video
ArticoleDiverseMain

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor. Incidentul a fost filmat

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor din București. Incidentul...

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiulu. Foto: Muzeul Municipiului București
ArticoleDiverseȘtiri

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiului. Nu este încă public ce conține

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiului de către arheologii Muzeului Municipiului...

La masa în pădurea Pustnicul 1937- Fotografia face parte din patrimoniul Muzeului Municipiului București
ArticoleDiverseFeatured

Cum se răcoreau bucureștenii în 1937. Cu gramofon sau lăutari

Cum se răcoreau bucureștenii în 1937: la picnic, în pădurea Pustnicu. Două...