Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieSănătate

Scandal pe gunoiul contaminat în Capitală

97

Divergențe între municipalitate și firma care ridică gunoiul din Sectorul 1Societatea de salubrizare ROMPREST susesține că este obligată de Primăria Sectorului 1 și de Primăria Municipiului București (PMB) să ridice gunoiul de la centrele de carantină din Capitală, deși ea nu are autorizație să opereze cu deșeuri infecțioase. Viceprimarul Bădulescu amenință, în schimb, cu o plângere penală.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a declarat că PMB va depune o plângere penală împotriva ROMPREST deoarece refuză nejustificat să preia gunoiul de la centrele de carantină. El a acuzat că „grupurile de interese din această companie vin și invocă tot felul de prostii, faptul că nu li s-a plătit factura și că ei nu sunt compatibili din punctul de vedere al culorii politice.”

Din partea ROMPREST, însă, situația se prezintă altfel. Conform unui comunicat de presă, societatea de salubrizare nu deține autorizații pentru a colecta și a transporta deșeuri infecțioase. Mai mult, reprezentanții companiei spun că au trimis către autoritățile competente mai multe adrese oficiale prin care au solicitat un plan de măsuri pentru gestionarea acestei situații. „Răspunsurile autorităților competente încă se lasă așteptate.

Într-un filmuleț publicat pe Facebook de Nicușor Dan se pot vedea condițiile în care sunt depozitate aceste tipuri de deșeuri infecțioase.

Pe 20 și 21 martie firma de salubrizare a făcut „o intervenție demonstrativă cu flota companiei dedicată activităților de dezinfecție” fără a cere bani pe aceste servicii. Între timp, primarul Sectorului 1 Dan Tudorache își asuma aceste inițiative pe pagina lui de Facebook și a primăriei.

Conform Ordinului 4022/2020 al Institutului Național de Sănătate Publică, deșeurile din centrele de carantină sunt încadrate în categoria deșeurilor infecțioase. Amestecarea acestor tipuri de deșeuri cu celelalte crește riscul ca gropile de gunoi să fie focare de infecție și ca gradul de răspândire a virusului să se mărească.

„În același timp, menționăm faptul că Romprest a procedat la colectarea și transportul deșeurilor municipale de la anumite centre de carantină din Sectorul 1 București […] pe baza de comandă scrisă, totodată, autoritățile asigurându-ne, în scris, de faptul că respectivele deșeuri nu sunt contaminate, și că putem presta aceste servicii în condiții de siguranță și legalitate.”

ROMPREST


Sursă foto: Video Nicușor Dan

scris de
Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...

S-a deschis un Ambulatoriu de Specialitate în Chitila
ArticoleMainSănătate

ILFOV | Ambulatoriu de specialitate la Chitila, de 5,8 milioane de euro

Un ambulatoriu de specialitate s-a deschis la Chitila, joi, 5 septembrie. Personalul...