Toamna aceasta, spectacolele pentru copii ar putea reveni în sala din Amzei a Teatrului Ion Creangă, după 14 ani de la momentul la care a fost închisă. Reabilitarea sălii s-a încheiat abia acum, deși primarul Nicușor Dan promisese, anul trecut, că lucrarea se va încheia în trei luni.
După ce lucrările au fost oprite de mai multe ori, primăria generală a preluat obiectivul gata în proporție de 60%, în decembrie 2020.
Reabilitarea acestei clădiri a fost o întreagă epopee în ultimii ani, cu un lung șir de amânări, opriri ale șantierului, întârzieri la plată, refacerea proiectului. Primăria a avut conturile blocate. Constructorul a intrat în insolvență. Au sărit… au fost crize succesive – Ucraina, energie, coronavirus. Au fost nu știu câte acte normative de mărire a costurilor. Prin deblocarea conturilor Primăriei Capitalei, la finalul anului 2020, am achitat la zi facturile, fără a înregistra întârzieri în plata acestora, astfel încât să finalizăm acest obiectiv de investiții.
a declarant Nicușor Dan
Ultimul spectacol în Sala Mare a avut loc în noiembrie 2009, Primăria Capitalei a preluat Teatrul Ion Creangă în martie 2012 de la Primăria Sector 1, iar lucrările efective au început abia în septembrie 2015.
Acum, în luna septembrie ar putea fi, din nou, sala plină, spune managerul Teatrului „Ion Creangă”, Petre Gabriel Coveșeanu.
Noi ne dorim din tot sufletul să fie cât mai repede. Sperăm că, în septembrie, odată cu începutul noi stagiuni, să ne reîntoarcem în sala de spectacol. Dar, sigur, urmează perioada de avizare. Sperăm că cei de la ISU ne vor permite accesul publicului în sală de spectacole
a declarat Petre Gabriel Coveșeanu.
Sursă Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu