Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedPrimărie

Robert Negoiţă la DNA, în legătură cu o autorizaţie de construcţie

221
Robert Negoiţă, audiat la DNA în legătură cu o autorizaţie de construcţie
Robert Negoiţă, audiat la DNA în legătură cu o autorizaţie de construcţie

Robert Negoiţă la DNA. Primarul Sectorului 3 este audiat în legatură cu un document emis în urmă cu şase ani, potrivit Digi24.

Primarul Sectorului 3 a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de inculpat într-un nou dosar de corupție.

Robert Negoiță e acuzat că în perioada 2015 – 2021 ar fi aprobat emiterea presupus nelegală a unor documente necesare construirii și intabulării unui bloc din centrul Capitalei.

Procurorii DNA au făcut, în 1 februarie, 17 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, în acest dosar. Una dintre descinderi a avut loc la Primăria Sector 3, iar Robert Negoiță a fost audiat.

Primarul Sectorului 3 este suspect de abuz în serviciu în dosarul instrumentat de DNA, au declarat atunci pentru G4Media surse judiciare.

Acesta este anchetat de procurori, alături de mai mulţi funcţionari, şi în legătură cu presupusa prelungire nelegală a contractului de salubritate cu Rosal Grup cu încă zece ani. Prejudiul total este de aproape 580 de milioane de lei.

CITEŞTE ŞI: Sector 3 I Anchetă DNA în cazul licitației cu legături către Marcel Ciolacu

Robert Negoiţă la DNA, a doua oară anul acesta

Robert Negoiţă nu este pentru prima dată cercetat pentru abuz în servciu. De asemenea, la începutul acestui an DNA a deschis un dosar penal în cazul licitației de 27 milioane de euro pentru contractul pentru furnizarea serviciilor de catering în școli, organizată de Primăria Sectorului 3.

Procurorul șef DNA s-a autosesizat în urma unei investigației publicate de G4media anul trecut care arăta legături între firma care a câştigat licitaţia şi premierul Marcel Ciolacu.

În urma aceleiași investigații, compania Gab Pavolux nu și-a mai prelungit valabilitatea ofertei, deși fusese desemnată câștigătoarea contractului de 133 milioane de lei.

CITEŞTE ŞI: Procurorii americani spun că fiul lui Joe Biden a luat bani de la Puiu Popoviciu ca să îl scape de problemele penale

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...