Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19SănătateȘtiri

Restricții noi de mâine în București! Magazinele se închid la 18, circulația se interzice după ora 20

109

Guvernul a decis, în această seară, o serie nouă de măsuri pentru combaterea răspândirii SARS COV2. Restricțiile vor fi aplicate începând de mâine, după publicarea în Monitorul Oficial.

Care sunt principalele decizii:

Intervalele orare în care e permisă circulația

  • dacă rata de incidență într-o localitate este mai mică decât 4, circulația este permisă până la ora 22
  • dacă rata de incidență într-o localitate este mai mare decât 4, circulația este permisă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică până la ora 20. Se va reveni la programul anterior când rata de incidență scade sub 3,5
  • dacă rata de incidență într-o localitate este mai mare decât 7,5, circulația este permisă în toate zilele săptămânii până la ora 20. Se va reveni la programul anterior când rata de incidență scade sub 7

Programul operatorilor economici

  • dacă rata de incidență într-o localitate este mai mică decât 4, activitatea operatorilor economici este permisă până la ora 22
  • dacă rata de incidență într-o localitate este mai mare decât 4, activitatea operatorilor economici este permisă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică până la ora 18. Se va reveni la programul anterior când rata de incidență scade sub 3,5
  • dacă rata de incidență într-o localitate este mai mare decât 7,5, activitatea operatorilor economici este permisă în toate zilele săptămânii până la ora 18. Se va reveni la programul anterior când rata de incidență scade sub 7

Alte decizii:

  • Va fi limitat numărul de persoane care au acces la un moment dat în spațiile comerciale
  • Sălile de fitness vor fi închise
  • In noaptea de 27.03 spre 28.03 măsura circulației pe timpul nopții va fi extinsă până la ora 22 pentru cei care participă la sărbătoarea religioasă Pesah
  • In noaptea de 3 spre 4 aprilie e permisă circulația între 20 și 02 pentru cei care participă la slujba de Pastele catolic.
  • Marea Britanie iese de pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat

Restricțiile de circulație sau relaxarea lor vor intra automat în vigoare la modificare ratei de incidență, fără a fi nevoie de decizii locale ale CSU.

Hotărârea emisă astăzi de Guvern e valabilă pană pe 24 de aprilie.

sursa foto cover Facebook Guvernul României