Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Protest al taximetriştilor în Piaţa Constituţiei. Cinci ore de claxoane şi scandări, în faţa Parlamentului

387
FOTO: ast.org.ro

Un protest autorizat pentru 1000 de taxiuri, dar la care reprezentanţii patronatelor din domeniu estimează că se strâng cam 500 de maşini a început la ora 9 şi va ţine până la ora 14. Taximetriştii vor, printre altele, eliminarea tarifului dinamic practicat de serviciile de ridesharing şi reclamă practici de „concurenţă neloială.

Este un nou episod din războiul companii de taxi – ridesharing. În comunicatul reprezentanţilor taximetriştilor, aceştia spun că vor să arate că sunt uniţi, pentru că ar fi fost numiţi o „minoritate” de reprezentanţii companiilor de transport alternativ. „Încă suntem un domeniu de activitate care trebuie băgat în seamă”, notează taximetriştii în comunicatul de presă.

Aceştia cer respectarea legii 204/2019, care reglementează serviciile de ridesharing şi cer „un statut concurenţial corect”.

Protestul este organizat de toate cele şase asociații care au întreprins acest demers şi este autorizat pentru 1000 de mașini. Conform unui comunicat de la Jandarmerie, autorizaţia de protest este şi pentru Piaţa Constituţiei, dar şi pentru Piaţa Victoriei, acolo unde sunt aşteptate, totuşi, mai puţine maşini.

Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la această manifestaţie, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial”, transmite instituţia de ordine publică.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...