Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
MediuPrimărie

Proiect PMB | 1,1 milioane de lei pentru Administrația Parcului Văcărești. 70% din sumă, cheltuieli de personal

144

Consilierii generali vor vota pe 13 decembrie dacă sunt de acord ca Primăria Generală să dea din fondul de rezervă 1,1 milioane de lei pentru a face funcțională Administrația Parcului Natural Văcărești, înființată tot de CGMB în urmă cu două luni. O bună parte din acești bani vor fi dați pentru salariile angajaților din administrație, peste 800 de mii de lei, iar pentru funcționarea parcului sunt alocați aproximativ 100 de mii de lei, sub 10% din bugetul total. Mai mult, Administrația Parcului Natural Văcărești încă nu administrează legal delta pentru că nu a fost semnat contractul de preluarea a administrării cu Administrația Ariilor Naturale Protejate, care legal se ocupă în perezent de parc. Planul de management și regulamentul parcului vor fi gata abia peste un an. 

Descrierea cheltuielilor din nota de fundamentare a proiectului care prevede alocarea banilor către Administrația Parcului Natural Văcărești

Conform notei de fundamentare, cei 800 de mii de lei de la „cheltuieli de personal” vor fi bani folosiți pentru plata salariilor pe șase luni pentru 20 de angajați ai Administrației Parcul Natural Văcărești. Trei posturile sunt de conducere, iar celelalte urmează o schemă minimă de angajați pe care trebuie să-i aibă o instituție, după cum urmează: 

  • Un director
  • Un specialist în științele vieții
  • Un specialist în domeniul educației ecologice
  • Un specialist în domeniul tehnologiei informației
  • Un economist cu specializare în economia mediului
  • Un jurist
  • Un șef de activitate de teren, control
  • 8-10 agenți de teren
  • Personal auxiliar – patru posturi

Planul de management și regulamentul parcului – Un proces stufos care durează un an

Asociația Parcul Natural Văcărești susține că lista scurtă de priorități pentru Delta Văcărești este finalizarea planului de management, aprobarea regulamentului după care să funcționeze parcul, dar și asigurarea pazei în parc. Atât planul de management, cât și regulamentul trebuie să urmeze un proces birocratic stufos, care prevede evaluare de mediu, consultare cu cetățenii. 

Planul de management trebuie să urmărească o procedură stufoasă, care include evaluare de mediu și consultare publică, fiecare cu termene minime prevăzute. Și regulamentul și planul de management, odată finalizate, trebuie aprobate prin ordin de ministru. Abia după aceea intră în vigoare.

A declarat Nicoleta Marin, din partea Asociației parcul Natural Văcărești

Termenul legal pentru aprobarea acestor documente este de 2 ani. Ștefania Simion, directoarea Administrației Parcului Natural Văcărești, a declarat pentru Buletin de București că planul de management și regulamentul vor fi gata în toamna anului viitor, adică în mai puțin de un an din acest moment.

Paza parcului, va fi asigurată abia din ianuarie 2022, parțial din acești bani și parțial cu sprijin din partea Primăriei Sectorului 4. Până atunci, directoarea administrației susține că vor fi făcute frecvent patrule în zonă de către oamenii pe care îi conduce.

Asociația ce a inițiat demersurile declarării parcului natural susține însă că e nevoie și de implicare civică în acest proiect de management.

Parcul Natural Văcărești este un proiect al cetățenilor, a pornit de la o inițiativă civică, de la câțiva oameni competenți și pasionați care au reușit să construiască o comunitate solidă în jurul parcului. Pentru ca parcul să-și atingă potențialul – de a deveni un exemplu de arie naturală protejată urbană și simbol al orașului, ar trebui ca administrarea lui să se facă cu implicarea puternică a organizațiilor civice și cu participarea comunității.

Nicoleta Marin – Asociația Parcul Natural Văcărești

Contract de preluare a administrării încă nesemnat

Administrația Parcului Văcărești nu are, momentan, obiect de activitate. Încă nu a fost semnat contractul de preluare a administrării Parcului Natural Văcărești de către noua administrație, de la ANAP, deși este înființată o lună și jumătate. Directoarea noii structuri nu a vrut să ofere informații despre această situație.

În schimb, Adriana Croitoru, directoarea ANAP, a declarat pentru Buletin de București că abia vineri, 3 decembrie, au fost depuse actele necesare pentru semnarea contractului de către Administrația Parcului Natural Văcărești. Aceasta susține și că semnarea contractului va avea loc, așa cum prevede legea, în 15 zile din momentul depunerii documentelor necesare, adică până pe 18 decembrie.

Ce spune legea despre semnarea contractului?

În termen de 15 zile de la afişarea la sediul său şi pe pagina proprie de internet a rezultatelor sesiunii de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate, autoritatea responsabilă, prin decizie a conducătorului acesteia, înfiinţează pentru fiecare poziţie în parte comisia de preluare a ariilor naturale protejate. Comisia de preluare a ariilor naturale protejate, în conformitate cu procedurile interne ale autorităţii responsabile, realizează şi prezintă conducătorului instituţiei dosarul cu documentele aferente procesului-verbal de predare- primire a ariei/ariilor naturale protejate. Documentele aferente procesului-verbal de predare-primire a ariei/ariilor naturale protejate devin, alături de conţinutul ofertei/dosarului de candidatură, în mod obligatoriu anexe ale contractului de administrare.

Metodologia de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate, din 06.10.2020 – art. 12, alin. 1.

În 2012 o echipă de specialiști în arii protejate și-a asumat misiunea înființării parcului natural. La doi ani după această decizie aceștia au înființat Asociația Parcul Național Văcărești, moment urmat de ani de cercetare, documentare, lobby și mobilizare civică, care au condus la declararea Parcului Natural Văcărești prin Hotărâre de Guvern în 2016.

CITEȘTE ȘI:

FOTO: Antonio Ionescu/George Teodorescu/Asociația Parcul Natural Văcărești

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...

Parcul Cara, încă un parc betonat în stilul Negoiță. Foto Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Încă un parc „betonat” în stilul Negoiță. Nemulțumiri în rândul cetățenilor

Reabilitarea parcului Cara din Sectorul 3 a stârnit controverse și nemulțumiri în...

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”.
ArticolePrimărieȘtiri

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”. Ce schimbări promite Primăria

Piața Berceni-Olteniței, devine de stat. Primăria Sectorului 4 anunță că Piața Berceni-Olteniței...