Programul metrourilor, dar și a mijloacelor de transport în comun ale Societății de Transport București vor avea un program modificat, în perioada zilelor de Paște, adică 4-6 mai.
Societatea de Transport Public a anunțat săptămâna trecută că de Paşte vehiculele de transport în comun la suprafaţă vor avea program ca în zilele de duminică.Totodată, în Noaptea de Înviere, 04/05.05.2024, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte și de cele ale liniei 100, conform programului obișnuit.
Reprezentanții STB anunță și că tramvaiul 41 va circula până la 3 dimineaţa în noaptea de Înviere, în aşa fel încât bucureştenii care vor să ia lumină de la mănăstirea Caşin să poată merge acolo şi înapoi acasă.
Trenurile de metrou vor circula conform graficelor din zilele de weekend ori sărbători legale în toată perioada 4-6 mai, arată reprezentanţii Metrorex.
În noaptea de Înviere, 04/05 mai 2024, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute. De asemnea, accesul în metrou cu foc deschis (lumânări aprinse, candele aprinse etc) este strict interzis pentru evitarea oricăror evenimente nedorite.
În situația înregistrării unor fluxuri mai mari de călători vor fi introduse în circulație trenuri suplimentare.