Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Buletin de București în pandemie

Primăria Otopeni a cheltuit peste 50 mii de euro pentru servicii de reparare a bicicletelor și a stațiilor pentru biciclete

132

Prmăria Otopeni a dat, pe 3 noiembrie, la doar câteva secunde distanță, două contracte pentru servicii de reparare a bicicletelor și a stațiilor pentru biciclete din sistemul de bike-sharing al orașului. Valoarea totală a celor două contracte depășește 50 mii de euro, dar ele au fost atribuite direct. Banii au fost încasați de firme din Ploiești care au același patron. Una dintre ele nu are niciun venit și niciun angajat.

Reparațiile

Primăria condusă de Gheorghe Constantin a acordat în 3 noiembrie două contracte de peste 50 mii de euro. Unul a fost acordat firmei Sportek COM S.R.L. pentru repararea bicicletelor din programul de bikesharing, iar celălalt firmei Veloto Ride S.R.L. pentru servicii de mentenanță a stațiilor de andocare pentru biciclete.

Sursa: e-licitatie.ro

Ambele contracte sunt făcute pe o perioadă de 12 luni. Contractul pentru repararea bicicletelor constă în monitorizarea a 35-40 de biciclete și schimbarea piselor care se defectează, în timp ce contractul pentru serviciile de mentenanță a stațiilor de andocare pentru biciclete presupune monitorizarea și păzirea stațiilor, dar și ajutor permanent call-center.

Două firme, același patron

Veloto Ride S.R.L. a fost înființată în septembrie de Sebastian Nemet, obiectul de activitate al firmei este de derulare a activităților de închiriere și leasing cu bunuri recreaționale si echipament sportiv. Fiind înfințată de doar câteva luni, firma nu are angajați și nici alte venituri, dar asta nu a împiedicat-o să primească un contract de peste 27 mii de euro din partea Primăriei Otopeni pentru servicii de mentenanță a stațiilor de andocare pentru biciclete. Mai mult, în descrierea achiziției este prevăzut personal specializat pentru monitorizarea, paza și call-center-ul stațiilor.

Sursa: e-licitatie.ro

Sportek COM S.R.L. a fost înființată de același Sebastian Ștefan Nemet în 2007 și în prezent se ocupă de comerțul cu echipamente sportive sediul firmei coincide cu domiciliul patronului, adică un apartament de pe strada „General Vasile Milea”. În anul 2019 firma a avut doar trei angajați și în acest an a primit mai multe contracte de la Primăria Otopeni. Unul dintre ele fiind chiar pentru servicii de reparare a bicicletelor din Otopeni, urmând ca peste câteva zile să primească mai multe contracte cu o valoare totală de peste 20 mii de euro pentru achiziționarea de steaguri.

Pentru a afla cum de firma Veloto Ride a primit un contract de 27 mii de euro, deși firma nu are angajați sau experiență în domeniu l-am sunat pe Sebastian Nemet, patronul celor două firme, care a declarat că a primit contractul pe baza experienței lui personale în domeniu și că nu a fost favorizat în niciun fel de Primăria Otopeni.

Reporter: V-am sunat pentru a discuta despre contractul pentru repararea stațiilor de biciclete. Aveți câteva momente?

Sebastian Nemet: Spuneți.

R: Am văzut că firma dumneavoastră, Veloto Ride, a primit un contract de 27 mii de euro de la Primăria Otopeni pentru servicii de mentenață a stațiilor de biciclete.

S.N.: Nu știu exact care a fost valoarea, dar spuneți.

R: A fost peste 27 mii de euro. În descrierea achiziției este prevăzut personal specializat pentru monitorizare, pază și call-center, dar firma dumneavoastră are doar câteva luni de existență și niciun angajat. Cum comentați?

S.N.: Noi avem o experiență vastă în domeniu și proiectul este în derulare.

R: Despre ce experiență este vorba că firma e înființată în septembrie?

S.N.: Experiența mea personală ca administrator în domeniu există. Conduc de foarte mult timp niște firme care se ocupă de exhipament sportiv. În ultima vreme am considerat necesar să ne axăm și pe parteaaceasta de bikeing care este la modă acum.

R: Înțeleg, însă nu înțeleg cum puteți să îndepliniți contrctul dacă nu aveți angajați.

S.N.: Suntem în situația de a avea o campanie de angajări.

R: Unde putem să vedem această campanie?

S.N.: Au fost de curând publicate anunțuri. Operator manipulant biciclete dacă o să căutați. Dacă mai așteptați o zi sau două e posibil să încheiem și un contract, dar știți că e greu perioada asta cu angajările, în ciuda aparențelor. Mai ales, având în vedere că nici nu este sezonul pentru așa ceva, nu suntem la 100% din activitate, undeva în martie o să fim gata cu toate astea.

R: Contractul apare că este valabil timp de 12 luni, 12 luni începând de când?

S.N.: Da, are puțin mai bine de o lună.

R: Deci, vreți să spuneți că motivul pentru care primăria a încheiat contractul pe firma Veloto Ride este experiența dumneavoastră cu cealaltă firmă, Sportek S.R.L?

S.N.: Am considerat necesar să separăm activitățile și fiecare dintre ele are importanță specifică.

R: De obicei, când primăriile procedează astfel, adică să acorde două contracte similare, către două firme deținute de aceeași persoană o fac pentru a evita licitația publică. dacă acorda aceste contracte doar uneia dintre firmele deținute de dumneavoastră, ar fi trebuit să fie făcută licitație petru că valoarea depășea 50 mii de euro. Despre asta este vorba și în acest caz?

S.N.: Nu, cu singuranță nu, n-am fost în niciun fel favorizat.

Am încercat în repetate rânduri să-l contactăm și pe primarul din Otopeni, Gheorghe Constantin, însă acesta nu a răspunus apelurilor și mesajelor noastre.

Sursa Foto: centruinchirieri.ro

Acest articol face parte din „Buletin de București în pandemie”, o serie în care investigăm achizițiile publice din județul Ilfov și București, în contextul pandemiei Covid-19

Proiect derulat de Asociația Funky Citizens cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații suplimentare pot fi găsite pe paginile web www.activecitizensfund.ro și www.eeagrants.org.

Lucrăm împreună pentru o Europă verdecompetitivă și incluzivă.

Proiect derulat de

 

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.