Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
DiverseȘtiri

Primăria Capitalei vrea să restaureze clădirile istorice din București

136
Hanul Solacolu, monument istoric situat pe Calea Mosilor, construit in anul 1859, miercuri 15 august 2018. Inquam Photos / Alberto Grosescu

Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică, astăzi, un program prin care clădirile monumente istorice deținute de stat, dar și de mediul privat urmează să fie restaurate. Restaurările vor fi făcute prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Anual va fi organizat un apel la care se pot înscrie clădirile monumente istorice, clădirile aflate în ansambluri de arhitectură sau în zone construite protejate din Capitală. Prioritare sunt imobilele care vor putea fi folosite în a crea noi locuri de muncă.

Lansăm azi în dezbatere publică Programul Municipal de Restaurare, destinat clădirilor istorice din București, indiferent de forma de proprietate. Suntem interesați să susținem în special clădirile care pot avea un rol în creșterea economiei locale, în dezvoltarea culturii, educației și turismului. Ne pregătim astfel să oferim o cale concretă pentru salvarea și valorificarea patrimoniului istoric al Capitalei, dincolo de efortul nostru de a rezista presiunii asupra vechilor clădiri și de a stopa demolările.

A declarat Nicușor Dan pe pagina oficială de Facebook

Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) a realizat „Programul Municipal de Restaurare”, despre care, Edmond Niculușcă, spune că este un program de sprijin financiar și consultanță de specialitate și se bazează pe întreaga legislație în vigoare privind protejarea patrimoniului construit.

O zi importantă pentru București: patrimoniul construit devine sursă pentru creșterea economică și dezvoltarea economiei…

Publicată de Edmond Niculușcă pe Luni, 5 aprilie 2021

De acest program pot beneficia următoarele tipuri de clădiri deținute atât de stat, cât și de privați:

  • Clădirile monumente istorice;
  • Clădirile aflate în ansambluri de arhitectură clasate;
  • Clădirile aflate în zone construite protejate.

Reabilitarea se face pe baza unui punctaj prezentat în Anexa nr.1 a proiectului de hotărâre pus în dezbatere publică. În baza acestui punctaj se va stabili ce clădiri vor fi prioritizate. Criteriile arată astfel:

  1. Starea fizică a imobilului (se va puncta în baza documentarului foto din dosarul de evaluare):
  • precolaps – 15 puncte
  • degradare generalizată – 10 puncte
  • degradare structurală – 5 puncte
  • degradare arhitecturală – 3 puncte
  • degradare componente artistice – 2 puncte
  1. Amplasarea imobilului într-o zonă cu risc seismic ridicat (se va puncta conform Normativului PI 00- 3/2019 – Cod de proiectare seismică – Partea a IlI-a – Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente sau conform normelor în vigoare la data evaluării) – 5 puncte
  2. Amplasarea imobilului în zona dc protecție sau în vecinătatea unor monumente istorice (se va puncta conform Listei Monumentelor Istorice în vigoare la data evaluării) – 5 puncte
  3. Capacitatea solicitantului de asigurare a cofînanțării (se va puncta conform dosarului de evaluare):
  • cofinanțare asigurată în proporție de 75% sau mai mult: 25 puncte
  • cofinanțare asigurată în proporție de 50% sau între 50% și pana la 75%: 20 puncte
  • cofinanțare asigurată în proporție de 25% sau între 25% și pana la 50%: 15 puncte
  • cofinanțare asigurată în proporție de 10% sau între 10% și pana la 25%: 10 puncte
  • cofinanțare asigurată în proporție de pana la 10%: 5 puncte
  1. Funcțiunea imobilului: pentru fiecare din destinațiile: (1) locuință, (2) socială, (3) culturală, (4) religioasă și de cult, (5) învățământ, (6) industrie creativă, artizanat sau antreprenoriat local, (7) ospitalitate (stabilite conform documentelor de identificare a imobilelor asa cum sunt enumerate la art. 8 alin 3 lit. a)-c) din Norme) se vor acorda cate 5 puncte
  2. Păstrarea funcțiunii declarate la momentul depunerii dosarului de evaluare (se va puncta conform declarației depuse la dosar):
  • 5 ani sau mai mult de 5 ani de la momentul recepției lucrărilor – 10 puncte
  • de la 4 ani (inclusiv) pana la 5 ani de la momentul recepției lucrărilor – 7 puncte
  • de la 3 ani (inclusiv) pana 4 ani de la momentul recepției lucrărilor – 5 puncte
  • de la 2 ani (inclusiv) pana 3 ani de la momentul recepției lucrărilor – 3 puncte
  • de la 1 an (inclusiv) pana 2 ani de la momentul recepției lucrărilor – 1 punct
  1. Capacitatea solicitantului de întreținere și protejare a monumentului istoric ulterior execuției lucrărilor (se va puncta conform planului de măsuri și activități depus la dosar) – 5 puncte

În acest moment, proiectul se află pentru 30 de zile în dezbatere publică, urmând să fie înscris pe Ordinea de zi a proximei ședințe a Consiliului General al Municipiului București.

Sursă Foto: Inquam Photos / Alberto Groşescu

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.