Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Prefectul Capitalei, respinge acuzațiile lui Nicușor Dan. Dar spune că e ceva în neregulă cu PUZ-urile zonelor protejate

151

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat duminică, pentru News.ro, ca reacţie la acuzaţiile aduse de Nicuşor Dan, că i-a solicitat prin două adrese primarului Capitalei să îi trimită copie certificată după aceste PUZ-uri pe zonele protejate. Greblă a explicat că a cerut acest lucru după ce a apărut un zvon că acestea nu ar fi fost adoptate în 2000, în CGMB şi că nu ar exista în arhivele Primăriei. Nicușor Dan nu a răspuns la adrese iar ieșirea de astăzi este, în opinia prefectului, un semn că ceva nu este în regulă. Greblă mai susține că nu are ce să atace PUZ-urile în instanţă pentru că nu ştie dacă există, conform News.ro.

Toni Greblă a declarat că a cerut, prin 2 adrese, copii certficate după PUZ-urile zonelor protejate după ce, ”în spaţiul public a apărut un zvon cu privire la faptul că cele 86 de PUZ-uri pe zone protejate nu ar exista şi că nu ar fi fost adoptate de CGMB în decembrie 2000”.

”Nu mi-a venit să cred că aşa ceva se poate întâmpla dar imediat după, a apărut un răspuns către un ONG al unui director din Primărie, de la Direcţia Arhive, în care scria că aceste PUZ-uri nu au existat niciodată în arhiva Primăriei şi nu se află nici acum, scris de Primăria Capitalei. În această situaţie, pentru a elimina orice suspiciune, am solicitat prin două adrese primarului Capitalei să îmi trimită copie certificată după aceste PUZ-uri, dar nu mi-a răspuns la niciuna, iar astăzi a ieşit în conferinţă acuzând că vreau să atac în instanţă aceste PUZ-uri. Nu era mai simplu să îmi dea un telefon şi să îmi spună că există, să mă invite la primărie să le văd?”, a precizat prefectul Toni Greblă, pentru news.eo

În opinia lui Toni Greblă. ieşirea primarului de astăzi îl duce la concluzia că ”este ceva în neregulă cu acele PUZ-uri”.

”Eu nu am ce să atac mâine în instanţă pentru că nu ştiu dacă există, nu le-am văzut ca să contest legalitatea adoptării lor. Primarul este obligat, în virtutea legii, să îmi pună la dispoziţie toate documentel”, a spus Greblă.

Primarul general al Capitalei, Nicușot Dan, l-a acuzat pe prefectul Capitalei că susține interesele rechinilor imobiliari. Edilul a declarat că are informații că prefectul va ataca în instanță PUZ-urile zonelor protejate. Ca dovadă a celor spuse, Nicușor Dan a prezentat o serie de documente de la ISC și Instituția Prefectului.