Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 26 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

„Piloții” de trotinete electrice pot fi amendați de Polițiile Locale. Sunt şase instituții la Sectoare şi una la PMB, în Capitală

375

Cele şapte poliții locale de pe raza Capitalei pot acorda sancţiuni conducătorilor de trotinete electrice. Legea a fost promulgată, astăzi, de presedintele Klaus Iohannis.

Noua lege stipulează că polițiștii locali vor avea atribuții de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale pentru încălcarea normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice.

Poliţiştii locali sunt cei care, potrivit legii, constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede, trotinete electrice şi vehicule cu tracţiune animală.

Vârsta minimă a celor care pot închiria trotinete electrice este de 14 ani, conform proiectului votat în Consiliul General al Capitalei. Mai mult, cei cu vârstă sub 16 ani vor fi obligaţi să poarte cască de protecţie, iar toţi cei care închiriază astfel de trotinete vor trebui să aibă la ei un act de identitate.

Trotinetele vor putea circula numai pe drumuri pe care viteza maximă este de 50 de kilometri pe oră.

Amenzile pentru cei care nu respectă regulile din trafic sunt între 200 şi 400 de lei. Şi companiile care au trotinete de închiriat pot fi amendate cu sume între 1000 şi 2500 de lei, dacă nu cer autorizaţie pentru a parca vehiculele sau dacă scot mai multe decât au stabilit cu autoritatea locală.

În luna septembrie, municipalitatea a propus organizarea unui referendum, odată cu alegerile europarlamentare, pentru utilizarea trotinetelor electrice. În cadrul acestuia, bucureştenii ar trebui să precizeze dacă vor sau nu trotinete electrice pe străzile oraşului.

CITEȘTE ȘI:

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...