Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 9 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Piedone le cere consilierilor să abroge transportul gratuit pentru persoanele cu handicap locomotor. Motivul: s-a stricat mașina primăriei

169

Actualizare: Proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi chiar de către edilul Sectorului 5. Cristian Popescu Piedone nu a motivat în niciun fel retragerea proiectului.

Primarul Cristian Popescu Piedone nu mai vrea să asigure transportul persoanelor cu handicap locomotor din sectorul 5 din cauza faptului că mașina cu care se realiza transportul s-a defectat. Proiectul urmează să fie votat pe 23 decembrie, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului.

Din 2017 și până recent, persoanele aflate în imposibilitate de deplasare au beneficiat de transport gratuit cu o mașină pusă la dispoziție de Direcția de Asistență Socială Sector 5 (DGASPC S5). La finalul lunii octombrie, însă, Volkswagen-ul Crafter M2, cumpărat în 2009, s-a defectat. Mecanicii au constatat defecțiuni la caseta de direcție și la turbină, pierderi mari de ulei și grad avansat de uzură.

„Față de valoarea costurilor de reparare a mașinii, raportată la vechimea acesteia, apreciem că nu se impune repararea mașinii, aceasta echivalând cu o utilizare ineficientă a fondurilor publice.”

Proiect de hotărâre

Conform proiectului, valoarea reparațiilor ar ajunge la aproximativ 85 de mii de lei, în timp ce, în 2016, atunci când mașina a fost accesiblizată, ea valora 174 de mii de lei.

Prin urmare, edilul Piedone și conducerea DGASPC S5 au decis să abroge hotărârea care le garanta cetățenilor cu handicap locomotor dreptul la transport gratuit cu o mașină a primăriei.

Până la publicarea articolului, Primăria Sectorului 5 nu ne-a spus de ce a ales să abroge hotărârea, în loc să achiziționeze o nouă mașină care să ajute persoanele fără posibilități de deplasare.

Sursă cover: Facebook Cristian Popescu Piedone

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Sector 2 | A început curățenia „la bordură”. FOTO: PS2
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | A început curățenia „la bordură”

A început curățenia „la bordură” , în Sectorul 2. Până acum, s-au...

Sector 6 | Licitație publică pentru 33 de spații comerciale, din piețe și centre comerciale. FOTO: PS6
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Licitație publică pentru 33 de spații comerciale, din piețe și centre comerciale

33 de spații comerciale vor fi scoase la licitație de primăria Sectorului...

Planuri pentru semaforizare optimizată cu inteligenţa artificială
ArticolePrimărieȘtiriTransport

Planuri pentru semaforizare optimizată cu inteligenţa artificială, în Bucureşti. Concluziile după întâlnirea cu reprezentanţii Google

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, analizează posibilitatea implementării unui sistem de semaforizare optimizat...

Noi locuri de parcare cu plată între str. Cernişoara şi str. Valea Cascadelor. FOTO: FB / Primăria Sectorului 6
ArticolePrimărieȘtiriTransport

Sector 6 | Încă 120 de locuri de parcare cu plată pe Iuliu Maniu

Încă 120 de locuri de parcare cu plată vor fi date în...