Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Percheziții la un artist plastic, pentru contracte cu Primăria București | Prejudiciu de 18 milioane de lei

84

Poliția Capitalei a făcut, ieri, percheziții la un artist plastic ce are contracte cu Primăria București, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, de mai mult de 10 ani. Sculptorul este acuzat de înșelăciune, pentru că ar fi folosit la lucrările sale alte materiale decât cele stabilite prin contract, cu un prejudiciu de peste 18 milioane de lei.

Ieri, 12.02.2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus in aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune in formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave (11 acte materiale).

Comunicat Poliția Română

Artistul a avut, timp de 10 ani, mai multe contracte încheiate cu Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București, pentru realizarea unor sculpturi de bronz. Anchetatorii susțin că, de fapt, artistul a folosit materiale de calitate inferioară și au calculat prejudiciul la 18 milioane de lei.

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2005-2016, suspectul, în calitate de autor/artist a încheiat mai multe contracte cu Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, prin care s-a angajat sa realizeze mai multe monumente de for public, sculptură din material definitiv bronz, însă acesta ar fi urmărit executarea acestora din materiale de calitate inferioară, cauzând beneficiarului un prejudiciu in valoare totală de aproape 18.000.000 lei, reprezentând sumele plătite prin aceste contracte.

Comunicat Poliția Română

De la domiciliul artistului au fost ridicate mai multe lucrări, ce vor fi expertizate și folosite ca probe în dosar.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost identificate mai multe bunuri de valoare probatorie printre care o statuetă ce reprezintă “Lupa Capitolina” (Lupoaica), mai multe componente ale unor ansambluri statutare, statuete tip machetă, care au fost ridicate in vederea expertizării, precum si mai multe înscrisuri și sume de bani în lei și euro, toate ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Comunicat Poliția Română

Artistul plastic a fost condus la audieri la sediul Serviciului Investigații Criminale. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, care a produs consecințe deosebit de grave.

Sursa Poliția Română

Sursa FOTO Facebook AMPT

pe același subiect

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor. Captură video
ArticoleDiverseMain

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor. Incidentul a fost filmat

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor din București. Incidentul...

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiulu. Foto: Muzeul Municipiului București
ArticoleDiverseȘtiri

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiului. Nu este încă public ce conține

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiului de către arheologii Muzeului Municipiului...

La masa în pădurea Pustnicul 1937- Fotografia face parte din patrimoniul Muzeului Municipiului București
ArticoleDiverseFeatured

Cum se răcoreau bucureștenii în 1937. Cu gramofon sau lăutari

Cum se răcoreau bucureștenii în 1937: la picnic, în pădurea Pustnicu. Două...