Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 22 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Pavilionul central al Romexpo se deschide pentru refugiații din Ucraina. Primăria a adus deja 2000 de paturi de campanie

101

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat, astăzi, că Primăria Municipiului București a semnat un protocol de colaborare cu Romexpo pentru a caza refugiații ucraineni. Edilul susține că primăria a dus deja 2000 de paturi de campanie la pavilionul central al Romexpo. Protocolul de colaborare a fost votat în ședința CGMB de astăzi și va fi valabil pentru 30 de zile, însă Nicușor Dan susține că, dacă va fi nevoie, Primăria va solicita partenerilor de la Romexpo prelungirea acestuia.

Într-o postare pe Facebook, edilul Capitalei a mulțumit Centrului de la Romexpo pentru că s-a alăturat în sprijinirea refugiaților care vin la noi în țară de frica războiului de „acasă”.

Mulțumesc ROMEXPO pentru că ne-a oferit acest ajutor, adăugându-se astfel instituțiilor, firmelor, ONG-urilor și întregii comunități bucureștene care manifestă solidaritate cu refugiații din Ucraina.

A scris Nicușor Dan pe Facebook

Pavilionul închiriat de PMB va fi amenajat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) împreună cu angajații Romexpo, care se vor ocupa de amenajarea paturilor aduse de primărie și a întregului spațiu.

Sursă Foto: Facebook/PMB

CITEȘTE ȘI:

Spațiile de cazare pentru refugiați în Capitală, aproape epuizate. Doar 10% din locuri mai sunt libere
870 de refugiați sunt în tren, spre Capitală. Doar 270 de locuri mai sunt libere în centrele de cazare
Un nou tren cu refugiați, așteptat în București. Mai sunt peste 1000 de locuri de cazare libere
Încă 450 de refugiați ajung cu trenul în București. Gara de Nord a fost plină toată noaptea

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.