Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Pasajul de la Berceni se deschide în câteva zile

325

Deschiderea sensului giratoriu suspendat este estimată pentru 24 iunie. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, a anunțat că se fac testele de încercare infrastructurii.

Lucrările sunt necesare dării în trafic a pasajului, iar săptămâna această se va întruni comisia de recepție la terminarea lucrărilor, care va analiză documentele tehnice și va inspecta, din punct de vedere calitativ și cantitativ, lucrările efectuate”.

Încercarea pasajului se desfășoară în două etape

Încercare statică se realizează prin intermediul unui număr de patru vehicule de mare tonaj poziționate pe inelul central, cu o greutate variabilă cuprinsă între 19,5 tone și 32,5 tone fiecare.  

Încercare dinamică, care se realizează prin intermediul unui vehicul aflat în mișcare pe centrul podului, care va rula cu o viteză constantă de 30 km/h, trecând peste obstacole preamplasate.

Contractul pentru Pasajul Berceni a fost semnat cu Asocierea Trameco-Vahostav-Erbașu în martie 2019, pentru 146 milioane lei.

Lucrările au început în vara anului 2022 și aveau termen de execuție de 24 luni (iulie-august 2022), dar întârzierea a fost cauzată de problemele de aprovizionare și de exproprierile sau avizele întârziate. 

În noiembrie 2022,  a fost deschis pasajul de la Domnești, iar în mai 2023 sensul giratoriu suspendat de la Popești – Leordeni, cel mai mare sens giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei.