Rezultatele chestionarului cu privire la consumul de droguri în unitățile de învățământ arată că o mare parte dintre elevi consideră măsurile antidrog propuse a fi implementate în școli ca fiind bune. Chestionarul a fost împărțit elevilor începând cu 23 octombrie și a ajuns la aproape 21.000 de elevi cu vârsta de minim 18 ani, din toate liceele Capitalei, potrivit fostului prefect al Capitalei, Rareș Hopincă.
Chestionarul ar fi fost realizat de o echipă de sociologi și psihologi voluntari, din lipsă de fonduri pentru această cercetare, și a ajuns, în format fizic, preponderent la elevii de clasa a XII–a și cei care au împlinit 18 ani din clasa a XI–a: „Este relevant pentru că au trecut prin tot ciclul de educație gimnazială și liceală și atunci au, să spun așa, o percepție relevantă, dar măsurile trebuie aplicate, din punctul meu de vedere, de la clasa a V–a” a spus Rareș Hopincă reporterilor Buletin de București.
Rezultatele, pe scurt
- 12% dintre respondenții chestionarului consideră cu siguranță că există o problemă cu consumul de droguri în rândul elevilor, în timp ce 27% susțin că „probabil” există o astfel de problemă
- 32% dintre respondenți sunt „total de acord” ca testarea să fie făcută cu un test antidrog similar cu cel folosit de Poliția Rutieră, la cererea unui cadru didactic. 28% au spus că ar fi „oarecum de acord”.
- 17% consideră că prezentarea unei adeverințe privind efectuarea de analize de sânge antidrog în școală este o idee „foarte bună”, și 29% consideră că este „mai degrabă bună”.
- 14% dintre respondenți consideră că introducerea testării antidrog în școli va fi eficientă, iar 30% consideră că „probabil” va ajuta.
- 45% dintre respondenți sunt de acord în totalitate cu introducerea în programă a unor cursuri de educație antidrog, și 32% sunt „oarecum” de acord.
Fostul prefect al Capitalei, actual candidat la Primăria Sectorului 2, a spus că sunt trei comentarii care pot fi făcute pe urma rezultatelor: situația este mai bună decât părea că va fi, faptul că elevii sunt de acord cu testarea și nevoia imediată de introducere unei ore de educație antidrog:
„Din punctul meu de vedere, sunt trei comentarii de făcut pe chestionarul antidrog. Primul ar fi faptul că aproape 40% dintre elevi consideră că, în școala lor, nu e o problemă la fel de mare ca în alte părți. Din punctul meu de vedere, este un rezultat optimist. Cel puțin din discuțiile pe care le-am avut m-aș fi așteptat ca acest rezultat să fie unul mai pesimist.
În al doilea rând, faptul că majoritatea elevilor sunt de acord cu o serie de măsuri care pot fi considerate mai invazive, cum ar fi testarea sau analizele, este relevant și în sine și este relevant și din următorul punct de vedere: elevii majori conștientizează faptul că e nevoie să facem mai mult pentru prevenirea consumului de droguri, și asta cred eu că este cel mai important rezultat până la urmă al acestei cercetări.
Nu în ultimul rând, faptul că majoritatea covârșitoare, peste 75%, sunt de acord cu introducerea unei ore de educație antidrog în școală ar trebui să ne facă să o apucăm deja pe acest drum. Să fie creată deja o curiculă, la Ministerul Educației, astfel încât, începând din anul școlar viitor, să începem să introducem această măsură”
Despre ideea testării în școli
Întrebat despre ideea de testare antidrog din școli, acesta a spus că vine în contextul unor discuții internaționale care se poartă începând din anul 2000:
„Nu e o chestiune de invenție sau de noutate. Această problemă a fost pusă la un moment dat în 18 dintre statele Uniunii Europene și în Statele Unite ale Americii în diferite momente (…) În Uniunea Europeană, începând cu anul 2000, această dezbatere a există în Marea Britanie, în țările nordice… Cum am spus, în 18 state a existat această dezbatere cu privire la oportunitatea introducerii unor teste antidrog în școli. Este o idee dezbătută și comentată în literatura de specialitate care uneori a fost aplicată, alteori nu. Acum depinde de fiecare societate în parte și de metodologia de testare. Aici vor veni specialiștii și vor detalia toate aceste lucruri” a declarat Hopincă, pentru Buletin de București.
Potrivit unui comunicat din spațiul public, candidatul la primăria Sectorului 2 își propune, în cazul în care va fi votat, implementarea unor măsuri și programe pilot în această direcție în cadrul școlilor din sector.
Chestionarul cu întrebări lipsă
Buletin de București scria, la finalul lunii octombrie 2023 despre cum chestionarul urma să fie împărțit atât elevilor cât și părinților. Chestionarele consultate la acea vreme cuprindeau 19 puncte, iar majoritatea vizau introducerea testării antidrog în școli. O singură întrebare era despre includerea educației pe această temă, în programa școlară.
Deși în spațiul public s-a lansat ideea potrivit căreia testarea se va face doar în prezența sau cu acordul în prealabil al părinților, una dintre întrebările prezente în chestionarul pentru părinți suna astfel: „Credeți că, în cazul în care un elev este selectat pentru testare, elevul, sau părinții săi, ar trebui să aibă dreptul de a refuza testarea?”.
În schimb, în cel destinat elevilor, respondenții era întrebați dacă doar aceștia ar trebui să aibă posibilitatea de a refuza testarea: „Credeți că, în cazul în care un elev este selectat pentru testare, elevul ar trebui să aibă dreptul de a refuza testarea?”.
În rezultatele comunicate public de Hopincă nu se regăsește această întrebare.
Chestiunea drogurilor
În 2017, Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie a publicat un studiu în legătură cu subiectul dezbaterii curente, în care a analizat literatura de specialitate despre testarea de consum de droguri în rândul elevilor, arăta Buletin de București în cadrul unei analize pe subiect. Concluzia a fost că nu are un efect cert, câteodată având chiar un efect contrar în care atât consumul propriu-zis cât și riscurile asociate cu consumul au crescut, din diferite motive.
UE militează pentru opțiuni și metode „evidence-based”, adică testate și aplicate într-un mod care respectă standardele științifice, nu făcute selectiv pentru a veni în sprijinul unei opinii politice.
Două opinii înaintate de Comitetul Problemelor de Etică și Standarde Profesionale, semnate de specialiștii Consiliul Europei, despre testarea din școli, care își exprimă îngrijorarea, reiterează că nu este dovedit științific faptul că testele acestea organizate ar descuraja copiii din a lua droguri.
CITEȘTE ȘI:
- ANALIZĂ | Drogurile din școlile și liceele Capitalei: problema „care nu există” și populismul ciclic al politicienilor – Buletin de București
- „Infractor sau bolnav?” | Cum arată chestionarele privind măsurile „antidrog” care vizează introducerea testărilor în școlile din Capitală – Buletin de București