Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

Negoiță vrea să dea 30 de milioane de lei pe două fântâni arteziene. Și încă 30 de miloane pentru reamenajarea Splaiului Unirii

268

Consilierii locali din Sectorul 3 trebuie să voteze, pe 26 martie, trei proiecte de hotărâre inițiate de primarul Robert Negoiță. Unul vizează reamenajarea Splaiul Unirii, între bd. Mărășești și Calea Vitan, cu aproape 30 milioane lei. Alte două propun ca în parcurile Teilor și Alexandru Ioan Cuza să fie construite fântâni arteziene care ar urma să coste tot 30 de milioane de lei.

Proiectul de revitalizare a Splaiului Unirii e motivat de intițiator prin lipsa spatilor publice, a promenadelor si a zonelor de relaxare, precum si la suprafetele scazute de spatii verzi de-a lungul albiei râului Dâmbovita.

Lucrările de reamenajare vor rezolva, susține Negoiță, aceste probleme prin crearea unei zone de promenadã in lungul albiei râului Dâmbovița, creșterea suprafeței de spatiu verde din Sectorul 3, creșterea suprafeței de piste de biciclete, îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

Trotuare mai late, piste de biciclete adiacente

În referatul atașat propunerii, primarul Robert Negoiță explică și ce lucrări vor fi făcute în zonă.

  • Trotuarul actual are o lătime de 2,5 m, local fiind amenajate zone verzi cu lățime de 1,20 m, fiind micşorată zona pietonală la 1.30 m. Trotuarul nou format va avea o lățime de 2.00 metri şi va fi pozitionat spre cursul apei. Pista de biciclete are de asemenea 2.00 metri lăţime şi este pozitionată adiacent zonei pietonale.
  • Suprafața trotuarului existent, rămasă descoperită, va fi spartă și înlocuită de spațiu verde. Astfel, zona carosabilă va fi desparțită de noul trotuar pietonal și de pista de biciclete printr-o barieră vegetală continuă.
  • Între carosabil și spatiul verde amenajat se vor monta borduri din beton. Pentru a impiedica producerea de accidente și de a minimiza riscul de cădere în albia Dâmboviței, la marginea trotuarului ieşit în consolă se propune o balustradă realizată din elemente metalice şi sticlă securizată.

Proiectul ” Reamenajarea peisagistică și regenerare în vederea creșterii atractivității zonei urbane Splaiul Unirii” a fost elaborat de asocierea S.C. QUADRATUM ARCHITECTURE S.R.L. -S.C. YARDMAN S.R.L. – S.C. EURO BUILDING IDEA – S.R.L. – S.C. EAST WATER DRILLINGS S.R.L- SC VEGO CONCEPT ENGINEERING SRL.

Fântânile din Parcuri

Cea mai scumpă fântână ar urma să fie cea amplasată în Parcul A. I Cuza – 20 de milioane de lei. Construcția ar fi montată chiar pe Lacul Titan, între pod și insula Pensionarilor.

  • Fântâna arteziană va fi formată din 4 platforme plutitoare din oțel inoxidabil pe care se vor amplasa echipamentele destinate jocurilor de apă.
  • Cele patru platforme vor avea dimensiuni diferite iar tipurile de jocuri vor fi similare pentru a exista o armonie in spectacolele de apă.
  • Platformele vor fi numerotate de la 1 la 4 (de la vest la est).
  • Fântâna va avea 9 jocuri distincte dispuse pe suprafata fiecărei platforme conform planului de amplasare anexat.
  • Fântâna arteziana va fi de tip muzical, jeturile si luminile find sincronizate pe muzică.
  • Pentru alimentarea cu apă a obiectivului proiectat se va utiliza apă din lac, explică proiectul referatul atașat propunerii.

Fântâna din Parcul Teilor ar urma să fie ceva mai ieftină, aproximativ 11 milioane de lei. „Obiectivul de investiții propus are ca scop punerea în valoare a Parcului Teilor. Parcul a fost inaugurat în anul 2020, iar lacul construit are o suprafaţă de 4.342 mp. Realizarea obiectivului va avea un impact pozitiv asupra zonei şi a populației. Prezenţa unui ansamblu de fântâni arteziene modern va capta publicul prin atragerea lui atât către serviciile din categoria cultură/entertainment cât şi către modul sănătos de petrecere a timpului în aer liber”, se arată în referatul de aprobare.

Și această arteziană va fi amenajată pe lac, tot pe platforme plutitoare și va fi tot cu jocuri pe muzică. Vor exista 9 tipuri de jocuri de apă (umbrelă de apă, parabolice perimetrale, parabolice independente, jet apă cu aer comprimat, jet pivotant pe o axă, jet pivotant pe două axe, jet inalt gol pe interior, jet multiform si jet pulverizare apa).

Ședința de Consiliu Local în care vor fi dezbătute și votate cele două proiecte este programată pe 26 aprilie.

sursa foto cover Facebook Parcul IOR