Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Negoiţă spune că Hala Laminor nu poate fi autorizată ISU: „Cel mai corect demers este să solicităm să fim exceptaţi prin lege”

472
FOTO de la incendiul din iunie 2023, când a ars acoperişul halei

Hala Laminor nu poate obţine niciodată autorizaţie de securitate la incendiu, pentru că structura pe care o are nu este cuprinsă în normativul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, susţine primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă. Acesta crede că o soluţie mai bună ar fi ca hala să fie exceptată prin lege cum este, de exemplu, Palatul Parlamentului.

În argumentaţia sa, primarul a enumerat şi alte clădiri care nu au autorizaţie de securitate la incendiu şi nu înţelege de ce nu sunt scandaluri şi în ceea ce le priveşte pe acelea. Printre altele, a vorbit de Primăria Generală, dar şi de faptul că „şapte din 10 spitale nu au aviz ISU, opt din 10 şcoli nu au aviz ISU, totuşi aceste obiective nu pot fi închise”.

„Apropo de avizul de la ISU – am avut discuţii, inclusiv în acest an, în biroul domnului Arafat, cu toţi reprezentanţii principali din zona ISU. Suntem foarte interesaţi de treaba asta, dar este un amestec de reglementare foarte strictă pe care e greu s-o atingi, pe de altă parte faptul că atunci când s-au făcut normativele nu s-a luat în calcul că există astfel de clădiri, iar cel mai bun exemplu este că Palatul Parlamentului, de pildă, este exceptat prin lege să obţină aviz de la ISU, pentru că nu ar obţine niciodată aviz ISU. Dar ticăloşii care fac scandal (….) nu zic nimic că Primăria Generală nu are aviz ISU”

robert negoiţă

Drept urmare, crede primarul Sectorului 3, singura soluţie ar fi ca hala istorică să fie exceptată de la regulile ISU. Precedente există, iar un exemplu este Palatul Parlamentului.

Haideţi să vedem ce putem face, mai bine. Şi credeţi-ne că nu e uşor să discutăm de Hala Laminor. În real, pe normativul ăsta, cel mai corect demers este să solicităm să fim exceptaţi prin lege de la aşa ceva. (…) Ăsta e adevărul şi anume că o astfel de clădire, pe real, nu poate fi autorizată ISU

robert negoiţă

Discuţia despre Hala Laminor s-a purtat în cadrul dezbaterii pentru bugetul sectorului pe anul în curs, dezbatere care, aşa cum a arătat Buletin de Bucureşti, s-a purtat fără ca întregul buget să fie public, cum cere legea. Printre altele, şi Hala Laminor are partea sa de finanţare din bugetul sectorului pe 2024: 30 de milioane de lei. Suma este mare pentru că hala, care se întinde pe şapte hectare, are un cost direct proporţional, crede R. Negoiţă.

Trebuie să fim cât se poate de conştienţi de faptul că acolo este vorba de istoria României – este pe acelaşi tip de structură ca şi Turnul Eiffel şi produsă în aceeaşi uzină, respectiv Uzina de la Reşiţa. Este o mândrie pentru români şi trebuie să avem grijă de lucrurile astea

Robert Negoiţă

Laminorul a ţinut firul scandalurilor fără întrerupere

Hala Laminor a fost în centrul mai multor scandaluri, din cauza costurilor pe care le presupune pentru a fi recondiţionată şi din cauza lipsei autorizaţiei ISU. Cel mai recent, în preajma sărbătorilor de iarnă, autoritatea locală şi organizatorii de evenimente de acolo au luat amenzi de 420.000 de lei pentru că nu aveau această autorizaţie. Pompierii militari au spus că Revelionul de acolo se ţine cu „nerespectarea legii”.

Mai mult, la jumătatea lunii iunie 2023, un incendiu a pârjolit acoperişul clădirii istorice. Atunci, au ars fotovoltaicele proaspăt montate, precum şi acoperişul propriu-zis, pe o lungime de câteva zeci de metri.

Suma uriaşă de până acum, folosită pentru reabilitare, care sare bine de 600 de milioane de lei, a fost şi ea sursă de scandal. Ca termen de comparaţie, spitalul Dăruieşte Viaţă a costat de trei ori mai puţin.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...