Temperaturile se păstrează ridicate și în acest weekend, la București. Meteorologii prognozează maxime termice de până la 19 grade.
Vineri, 23 februarie, cerul va fi predominant noros, iar vântul va bate cu 9 km/h. Temperatura minimă va fi de 5 grade, iar cea maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade. Condițiile de precipitații sunt reduse.
Sâmbătă, 24 februarie, temperatura maximă mai crește și ajunge la 19 grade. Și minima termică se ridică la 7 grade, iar vântul suflă cu 6 km/h.
Duminică, 25 februarie, sunt condiții de precipitații slabe, dar temperatura maximă rămâne ridicată, până la 19 grade. Cerul este noros, iar minimă termică ajunge la 6 grade.
Pentru prima parte a săptămânii viitoare, meteorologii anunță vreme caldă, în continuare, cu temperaturi maxime de până la 15‑16 grade.
Comments are closed.