Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă de cod galben de vânt, în Capitală. Avertizarea este valabilă până mâine la ora 18:00.
Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45-50 km/h, potrivit ANM.
Vremea se răcește accentuat, în acest weekend. Și temperaturile scad, iar bucureștenii pot avea parte de primii fulgi.
Potrivit ANM, în perioada 25.11.2023 ora 08:00 – 26.11.2023 ora 08:00, vremea se răcește Cerul va fi acoperit iar în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi precipitații, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
Se vor acumula cantități de apă însemnate, ce vor depăși 20…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, ceva mai tare în a doua parte a intervalului, cu rafale în general de 45…50 km/h.
Duminică, 26 noiembrie, vor fi înnorări la începutul zilei. Se face și mai frig, iar maximele se opresc la 7 grade
Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 0…1 grad.