Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Marian Vanghelie, condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare | Decizia nu este definitivă

98

Judecătorii Tribunalului București au decis, astăzi, condamnarea fostului primar la Sectorului 5, Marian Vanghelie, la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție. Fostul edil a fost judecat pentru o mită de 30 de milioane de euro din 2015. Decizia de astăzi nu este definitivă.

„Condamnă pe inculpatul Vanghelie Marian-Daniel la pedeapsa rezultantă de 11 ani și 8 luni inchisoare. Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o perioada de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.”, scrie în minuta ședinței Tribunalului București

Marian Vanghelie a fost dat în judecată de către Direcția Națională Anticorupție (DNA), împreună cu directoarea societății Economat din perioada respectivă, Laura Ciocan pentru o șpagă primită de fostul edil în valoare de peste 30 de milioane de euro.

În perioada 2006 – 2014, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, în calitate de primar al Sectorului 5 din București, ajutat de inculpatul Niculae Mircea-Sorin și parțial de inculpata Ciocan Laura, a solicitat și primit de la inculpatul Dumitru Marin foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).

Se arată într-un comunicat al DNA din 2015

Marian Vanghelie a fost primarul Sectorului 5 între anii 2000 şi 2016. Acesta a candidat și la alegerile locale din septembrie 2020, însă bucureștenii nu l-au mai votat.

Sursă Foto: Facebook/Marian Vanghelie

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.