Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMainPolitic

„Manevre” în ultimele zile de campanie. N. Dan, acuzat de legături cu Securitatea. Documentul apărut, „demontat” de experţi

237
FOTO: INQUAM / Octav Ganea

Un aşa-zis document care îl scoate pe Nicuşor Dan drept colaborator al Securităţii a fost publicat de Realitatea şi de site-ul lui Cozmin Guşă, solidnews. Hotnews a făcut un demers jurnalistic şi a contactat o serie de experţi în domeniu, care au ridicat anumite suspiciuni asupra documentului prezentat, cu argumente. În paralel, Nicuşor Dan a dat un comunicat prin care aminteşte că are două adeverinţe de la CNSAS (emise în 2012 şi 2017) care arată că nu a avut un angajament de colaborare cu Securitatea.

Documentul apărut pe realitatea.net şi solidnews.ro, numit de angajaţii de acolo „exploziv” şi „bombă” este prezentat ca un raport pentru Securitate al unui ofiţer operativ pe nume Constantin Agache şi e menit să ateste că Nicuşor Dan ar fi fost recrutat de Securitate şi ar fi dat note informative pentru aparatul opresiv, în 1988, când avea 17 ani, în timpul Olimpiadei de Matematică desfăşurate în Australia.

La aceste acuzaţii, primarul general a răspuns printr-un comunicat:

Față de documentul „Raport privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică” care a început să circule în presă fac următoarele precizări:

  • am plecat din România de trei ori înainte de 1989: la Balcaniada de Matematică din 1987 (Grecia) și la Olimpiadele Internaționale de Matematică din 1987 (Cuba) și 1988 (Australia);
  • în relația cu autoritățile statului de atunci am avut doar acele interacțiuni obligatorii conform legislației din acei ani pentru toți românii care călătoreau în străinătate;
  • nu am avut vreun angajament de colaborare cu Securitatea, de altfel, CNSAS a emis două adeverințe în acest sens, în 2012 și 2017;
  • documentul prezintă mai multe neconformități faptice.
nicuşor Dan

Odată cu comunicatul, Nicuşor Dan a republicat şi adeverinţa din 2012 oferită de CNSAS, prin care se arată că nu a făcut poliţie politică.

Jurnaliştii de la Hotnews au preluat documentul făcut public de publicaţiile menţionate şi l-a verificat cu ajutorul a patru experţi contactaţi de ei:

  • Istoricul Mihai Demetriade, cercetător CNSAS, susține că raportul nu este autentic. „După toate detaliile grafice, documentul este un fake, nici măcar bine făcut. Cu certitudine este un document fake. Sunt detalii de conținut, de stilistică, detalii asupra unor date. Din minime verificări, documentul este fals”, susține Demetriade.
  • Un alt cercetător contactat de HotNews.ro, istoricul Dumitru Lăcătușu de la Centrul de Consultanță Istorică, spune că, la prima vedere, după stil și formă documentul ar putea fi autentic, dar este greu de apreciat până când nu este văzut originalul și dosarul din care a fost extras.
  • Un al treilea expert cu mare experiență, care a rugat să nu fie identificat, a spus că „există indicii că documentul nu este real”. El a furnizat două neconcordanțe factuale importante, în opinia lui: „După adresa de verificare numărul 140/DI7D7…” trebuia, de fapt, să fie indicativul ofițerului. Și nu e”. Practic, codificarea din epocă era alta.
  • Încă un detaliu remarcat de acest al treilea specialist: „Se invocă UM0195, dar aceasta nu era ce spune în document, ci era unitatea de contrainformații a Centrului de Informații Externe (UM 0544). Direcția I Informații Interne era o unitate distinctă, care n-avea treabă cu CIE”.
  • Și al patrulea expert, cercetător CNSAS, de asemenea citat fără nume, a spus în dialogul cu redacția că documentul este fals, pentru că lipsește watermark-ul instituției și ștampila de la Direcția Arhivă, care ar trebui să conțină inclusiv data la care a fost eliberat.

Puteţi citi întreaga analiză a Hotnews AICI.

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...